***
Pe
11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul
Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de
chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi
un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea
stăpânirii bolşevice din Rusia.
Sfântul
Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ,
Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele
Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor
(familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu
prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi
dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa
de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile
şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.
În
1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat
ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna
Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp,
Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice,
împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice (care au
devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o
credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o
maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El
refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a
Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient
cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste
au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce
icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui
oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod
anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci,
autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a
intrat în sala de operaţie.
Soţia
lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi
Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului
ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o
infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la
preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a
răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe
26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri
de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a
supus chemării norodului şi a intrat în monahism (a luat numele Luca,
după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de
tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop.
Era
o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a
dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea
atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii
credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi
ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi
surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.
Virtuţile,
luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu
plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de
comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a
întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă
toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au
salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar
tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind
preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de
realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei
credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de
Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu