Minunile Sfantului Luca al Crimeei

   

Linişteşte-te, nu te teme!

La sfârşitul anului 2010 am fost diagnosticată cu cancer şi am fost programată la operaţie. Pe data de 10 decembrie 2010, în biserica cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Virona au fost expuse spre închinare sfintele moaşte ale Sfântului Luca doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului şi Cri­meii. M-am dus şi eu sa mă închin şi să mă rog Sfân­tului Luca să mă ajute.

După câteva zile, mai exact în 20 decembrie 2010, am fost supusă unei operaţii (de extirpare a ganglio­nilor limfatici din colul uterin) la Spitalul Evghenidio. În timpul intervenţiei chirurgicale, fiind sub anestezie generală, am văzut un bărbat înalt la trup, cu barbă lunga, purtând o haină de doctor şi ochelari, care stătea în picioare în partea stânga a mesei, foarte serios, şi mi-a spus:

- Linişteşte-te, nu te teme!

În continuare i-a urmărit pe doctorii care erau în partea dreaptă a mesei chirurgicale şi operau. Am recunoscut chipul lui ca fiind al Sfântului Luca.

Revenirea mea după anestezie a fost foarte bună, iar operaţia a reuşit pe deplin, după cum mi-au con­firmat doctorii.

E prima dată când am făcut o operaţie aşa de uşoară

Mă numesc H. P., am 46 de ani şi locuiesc în nordul Greciei. În anul 2004 am fost operat de tumoare pe creier. După trei ani şi jumatate tumoa­rea a reaparut. Am fost consultat de mulţi doctori, dar nici unul nu a acceptat să mă opereze. Eram nu numai foarte îngrijorat, ci chiar disperat. În final s-a gasit un doctor care a hotărât să îndrăznească să facă aceasta operaţie dificilă.

Rudele mele îmi spuneau sa mă duc să mă închin Sfântului Luca, fost doctor, care m-ar putea ajuta, aşa cum a ajutat şi pe alţii. M-am hotarât şi m-am dus să ma închin şi să mă rog în oraşul G., unde exista o bi­serică a Sfântului Luca. Acolo am cunoscut un preot smerit, adică pe parintele K. El mi-a dat putere şi cu­raj şi a facut Paraclisul Sfântului Luca pentru mine. M-am spovedit, m-am împărtăşit şi m-am dus sa fiu operat. Într-o noapte l-am visat pe Sfântul Efrem care mi-a spus sa nu îmi fac griji, ca totul va fi bine.

Pe 13 martie 2007 am fost operat. Cu toate că eram anesteziat, îi vedeam pe doctorii care mă operau şi îm­preună cu ei i-am vazut şi pe Sfântul Luca şi pe Sfân­tul Efrem. Sfântul Luca mă opera purtând nişte oche­lari mici rotunzi şi ţinea în mână un bisturiu vechi, iar Sfântul Efrem ma ţinea de mână, spunându-mi să nu mă tem, şi în acelaşi timp cu mâna lui stângă arunca nişte raze strălucitoare spre capul meu. Când s-a ter­minat operaţia şi m-au dus la Secţia de Terapie Inten­sivă, a apărut din nou înaintea mea Sfântul Luca şi mi-a spus:

- Am fost şi eu acolo, în sala de operaţie!

I-am raspuns:

- Ştiu asta!

Ieşind din sala de operaţie, l-am auzit pe chirurgul care m-a operat spunând:

- E prima dată când am facut o operaţie aşa de uşoară.

Vreau sa subliniez că nu ştiam nimic despre cei doi sfinţi (Luca şi Efrem). De atunci ei au devenit îngerii mei păzitori.

Vindecarea unui ochi

Nepoţelul meu, când s-a născut, avea o proble­mă la ochişorul drept. Suferea mult. Lăcrima continuu, cu toate că îi puneam picături. Doctorul ne-a spus că lăcrimarea poate dura timp de şase luni şi apoi o să mai vedem ce facem. Atunci am telefonat parin­telui A. din Sfântul Munte Athos şi i-am vorbit despre problema noastră. Parintele A. a venit după câteva zi­le pe la noi şi a adus şi o particică din moaştele Sfân­tului Luca. Toţi am simţit un fior datorită prezenţei sfântului. L-am rugat pe parintele să binecuvânteze cu sfintele moaşte ochişorul micuţului. Şi, într-adevar, sfântul ne-a auzit. Din acel moment ochiul copilului a încetat să mai lăcrimeze. Cu ajutorul Sfântului Luca acum copilul nu mai are nici o problemă!

Nu mai exista nimic

Pentru că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui, permiteți-mi să mărturisesc o minune a marelui doctor şi mărturisitor, a Sfântului Luca Rusul, de care am avut parte.

Iarna trecută mi-a aparut pe coarda vocală dreaptă un semn roşu. Doctorii, după analize, mi-au spus că va trebui să fie înlăturată şi că probabil va crea proble­me şi asupra vocii, din pricina locului în care se afla. Ştiam de Sfântul Luca, de viaţa lui, de minunile lui şi îl iubeam mult. Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt să mă facă bine. După câteva zile m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minu­nea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!

Mărturisesc această minune ca să se slăvească nu­mele Dumnezeului Treimic prin intermediul acestui mare sfânt contemporan, Sfântul Luca, doctorul rus şi mărturisitorul.

M-a vizitat în aceeaşi seară

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit şi pe mine, păcătoasa roaba Lui, E., să vin să mă închin Sfântului Luca, doctorul din Rusia, la Mănăstirea Sagmata. Vreau să vă povestesc minunea pe care a făcut-o Sfântul Luca cu mine, păcătoasa.

M-am îmbolnăvit grav, având drept simptom principal o tuse puternică, şi m-am dus la doctor, pentru că tusea era persistentă şi nu se mai oprea. Doctorul mi-a recomandat la început să fac o radiografie simplă, în care s-a constatat că aveam doar o bronşită. Tusea însă nu se oprea nici după injecţiile pe care mi le-a recomandat doctorul. Atunci mi-a spus să fac o tomografie toracică, prin care s-a constatat prezenţa unor noduli inflamaţi în plămâni şi inflamarea lobului stâng al unuia.

Am apelat la duhovnicul meu şi i-am spus problema mea. El mi-a recomandat să ma închin icoanei Sfântului Luca, care se află în Biserica Sfântului Grigorie din cartierul Gardikios, din Trikala. Până în acel moment nu ştiam nimic despre viaţa Sfântului Luca, nici despre minunile lui. După ce m-am închinat lui, Sfântul m-a vizitat în aceeaşi seară, provocându-mi amorţirea întregului trup. În ziua următoare, în care trebuia să mai fac o tomografie, spre uimirea doctorului si spre slava Sfântului Luca şi a Dumnezeului Treimic, s-a constatat că nu mai exista nici cea mai mică urmă de noduli.

Le mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Luca, pentru că m-au vindecat.

Zidul transparent

O fată tânară s-a dus să se opereze la spitalul din Simferopol. Starea ei era foarte gravă, iar operaţia era grea şi riscantă. Doctoriţa care urma să o opereze a chemat-o pe mama pacientei şi i-a spus:

- Operaţia e foarte grea şi riscantă. Nu pot să vă garantez nimic. Nu ştiu dacă fiica dumneavoastră va scapa cu viaţă.

Nu exista însă altă opţiune. Tânara a fost dusa în sala de operaţii. Pe tot parcursul intervenţiei chirur­gicale mama ei a stat în curtea spitalului şi s-a rugat cu lacrimi în ochi Sfântului Luca şi Sfântului Pante­limon să îi ajute fiica. La un moment dat în faţa ochi­lor acelei mamei s-a întâmplat ceva uimitor: peretele spitalului a devenit transparent ca un geam. Se ve­dea sala de operaţii. Pe masa de operaţie era fiica ei şi în jurul ei, doctoriţa împreuna cu echipa ei. Lânga doctoriţă stătea asistenta care îi dădea instrumentele chirurgicale.

Şi ce era mai minunat: lângă doctoriţă i-a vazut şi pe cei doi sfinţi doctori la care ea se rugase. În stânga statea în picioare Sfântul Pantelimon, cu o lumânare mare aprinsă. În dreapta stătea Sfântul Luca, iar el lua din când în când instrumentele chirurgicale de la asis­tenta şi i le dădea doctoriţei!

Mama fetei era din ce în ce mai uimită. Simţea că rugăciunea ei fusese ascultată. Când s-a terminat operaţia, doctoriţa a ieşit bucuroasă, a chemat-o pe mama fetei şi i-a spus:

- A mers foarte bine, incredibil de bine!

Atunci mama i-a povestit minunea pe care o trăise. Doctoriţa a rămas mută de uimire. Şi-a făcut cruce şi a mărturisit:

- Acum înţeleg! Cât timp am operat şi voiam la un moment dat vreun instrument chirurgical, nu apucam sa i-l cer asistentei, ca îl şi aveam în mâini.

O prezenţă mângâietoare a Sfântului Luca al Crimeii, doctor fără de arginţi

Un fapt minunat s-a întâmplat la spitalul judeţean din Veria. Mai concret, preotul de caritate D.S., responsabil cu paraclisul de la parterul instituţiei medicale menţionate, a pus la Proscomidiarul de lângă Sfânta Masă o iconiţă de-a Sfântului Luca (o litografie). Acesta aflase că Sfântul fusese doctor şi că face foarte multe minuni cu bolnavii care îi cer ajutorul. Deci, după cum am amintit, părintele a pus şi iconiţa Sfântului acolo, lângă fraţii lui aflaţi în suferinţă, cu speranţa că acesta îi va ajuta şi va fi aproape de pacienţii spitalului respectiv.

Într-o zi, după citirea Paraclisului Maicii Domnului, care se oficiază pentru ajutorarea pacienţilor, o doamnă i-a adus părintelui un prosop pentru a şterge icoana Sfântului Luca de uleiul care se prelingea pe ea. I-a reproşat politicos preotului că nu se îngrijise ca icoana să fie curată. Atunci, părintele D. a observat că, într-adevăr, icoana era acoperită de un lichid vâscos şi transparent, asemenea uleiului. L-a impresionat în mod deosebit faptul că icoana Sfântului se afla într-un loc (la Proscomidiar, după cum am spus) protejat de o fereastră cu gratii, care se încuia din cauză că adăpostea şi Sfintele Vase. Deci nimeni nu putea ajunge până la icoană pentru a o murdări, după cum credea doamna.

Izvorârea minunată a uleiului din icoană s-a repetat de mai multe ori, spre surprinderea şi mirarea credincioşilor. Poate că a fost o dovadă a prezenţei mângâietoare a Sfântului Luca în acel loc impregnat de suferinţă, atât de cunoscută Sfântului dedicat, şi în zilele noastre, slujirii celor suferinzi…

Nu a fost nevoie de operatie

Citisem cartea cu viata Sfantului Luca si fusesem foarte impresionat. Il consideram un mare sfant.

Pe la mijlocul lui ianuarie 2000 am avut o disfonie, dupa o viroza, ceva obisnuit pentru organismul meu bolnavicios in perioada iernii. Eu nu i-am dat importanta: vorbeam, liturghiseam si predicam cu greutate, insa aceasta a agravat situatia, care a evolu­at in laringita si a ajuns in final la leucoplazie, etapa pre-cancerigena. Doua luni m-am chinuit si, in pofi­da consultatiilor pe care le-am facut la sase ORL-isti, inclusiv la profesorul universitar H., om de stiinta renumit, situatia se agrava.

S-a hotarat sa mi se faca operatie, care urma sa aiba loc la spitalul din orasul nostru, de catre profesorul H. Operatia s-a amanat din cauza unei aspirine pe care o luasem cu o zi inainte (conform spuselor profesorului H., aspirina are efecte asupra organismului timp de cateva zile si sunt evita­te operatiile in aceasta perioada, pentru ca poate pro­voca hemoragii).

A fost programata deci operatia pes­te 15 zile, fara sa iau intre timp medicamente, dar si fara a vorbi, sau cu atat mai mult, a canta. Ma speria­sem ca imi pierd vocea, ceea ce ar fi insemnat indepar­tarea mea permanenta de la indatoririle preotesti.

M-am retras acasa la parinti, m-am inchis in came­ra mea si am inceput sa il rog pe Sfantul Luca doctorul sa ma vindece. Timp de 15 zile - pentru ca nu aveam icoana lui - am pus cartea cu viata lui pe o masuta si aprindeam o lumanare langa ea de dimineata, cand ma trezeam, pana seara, la ora culcarii, si cu cartea imi binecuvantam gatul in semnul crucii.
In ziua programata pentru operatie (14 martie) m-am dus la spital.

Doctorul a fost uimit, consta­tand ca ma vindecasem complet. Nu a fost nevoie de operatie, m-am intors la indatoririle mele si am slujit in data de 19 martie, in Duminica Ortodoxiei, cu bu­curie si fara probleme. Am facut si un turneu in mai multe parohii, slujind si predicand. M-am invrednicit sa vin, imediat dupa Pasti, la Manastirea Sagmata, ca sa ma inchin cinstitelor moaste ale Sfantului Luca si sa ii multumesc.

Minunile Sfantului Luca au inceput sa se faca in regiunea noastra cu mult timp inainte sa fie aduse sfintele moaste.


Prima minune i s-a intamplat unei rude de-a Mitropolitului nostru, Inaltpreasfintitul Panteileimon. Familia Konstantinos si Ana-Maria D., care se intampla sa fie rude cu Inaltpreasfintia Sa, asteptau cu bucurie si al doilea copil. Sarcina Anei-Maria era intr-un stadiu avansat cand, in timpul unui control de rutina, medicii i-au adus la cunostinta un lucru dureros. Analizele aratau, fara nici o urma de indoiala, ca fatul avea sindromul Down. Lovitura pe care a primit-o tanara familie era foarte mare si numai cei care au trecut prin situatii similare pot intelege supararea ce i-a cuprins pe cei doi parinti. Aveau aceeasi dilema ca toate cuplurile care se confrunta cu probleme de acest fel. In cazul ca sarcina si-ar fi continuat cursul, copilul adus pe lume ar fi suferit de o boala genetica de nevindecat. Gandul la copilul cu probleme de sanatate, nu le dadea pace. Prin mintea lor trecea tot ce era mai rau (intr-o anumita masura si datorita influentei satanice) si daca nu ar fi avut incredere si speranta in Dumnezeu, ar fi apelat la a doua solutie, inumana si de condamnat: la intreruperea sarcinii, pentru a nu da nastere unui copil ca acesta intr-o lume in care din nefericire, in ciuda atator realizari tehnologice, precum si a nivelului ridicat de civilizatie, nu s-a ajuns la nivelul necesar de omenie pentru a putea imbratisa si ocroti cu o dragoste adevarata un copil cu probleme speciale. O parte din vina o poarta si medicii, care sfatuiesc, cu o mare usurinta, cuplurile tinere si, prin urmare, fara experienta, sa recurga la avort in asemenea cazuri. Toate acestea treceau si prin mintea lui Kostas si a Anei-Maria, dar ei nu s-au grabit sa ia vreo hotarare. Au mers la ierarhul care le era ruda, pentru a-i marturisi problema lor. Din randuiala lui Dumnezeu, tocmai in perioada aceea ajunsese sa fie cunoscute si in Mitropolia noastra viata si minunile Sfantului Luca. Inaltpreasfintia Sa i-a sfatuit sa aiba nadejde in Dumnezeu si in nemarginita Lui milostivire si intelepciune. Le-a vorbit si despre Sfantul Luca Doctorul si facatorul de minuni si i-a indemnat sa-i ceara ajutorul. Le-a spus, fireste, sa citeasca in fiecare zi Paraclisul Sfantului si sa nu cada in deznadejde.
Intariti in credinta si cu speranta reala in Dumnezeu si in Sfantul, au hotarat sa pastreze sarcina. Cu multa rugaciune si cu lacrimi, cereau de la Dumnezeu sa le intareasca credinta si increderea in purtarea Lui de grija. In rugile lor nu-l uitau niciodata nici pe Sfantul Luca, de la care cereau ajutor si vindecare, promitand ca, daca va fi sanatos, copilul va fi botezat cu numele Sfantului. Asteptau cu rugaciune si cu speranta. Dumnezeu, pe care Il misca oamenii indurerati, ce-si pun nadejdea in El, la rugaciunile iubitului Sau fiu Luca Doctorul, s-a grabit sa daruiasca vindecarea ceruta.
In acea vreme, Inaltpreasfintitul intentiona sa viziteze orasul Simferopol, pentru ca simtea o mare dorinta sa se inchine la mormantul si la moastele pline de har ale Sfantului. Intr-adevar, a mers in Ucraina si a slujit cu multa emotie in fata raclei Sfantului si, dupa ce a cantat Paraclisul acestuia, nu a uitat sa-l roage fierbinte sa-i ajute pe Kostas si Ana-Maria. La inceputul calatoriei de intoarcere, a sunat telefonul si, de la celalalt capat al firului, Kostas i-a spus vestea cea buna. Cand au repetat analizele, medicii au fost foarte surprinsi sa observe ca toate simptomele care indicau prezenta sindromului Down au disparut, copilul fiind absolut normal. Inaltpreasfintitul L-a slavit pe Dumnezeu si i-a multumit din adancul inimii Sfantului, care a ascultat rugaciunile tuturor. I-a sfatuit insa pe tineri sa nu abandoneze rugaciunea si sa citeasca in continuare, in fiecare zi, Paraclisul acestuia, pentru a nu semana cu cei noua leprosi din Evanghelie care, imediat ce s-au vindecat, au uitat de binefacatorul lor, Hristos, si s-au intors la cele obisnuite, fara sa se osteneasca sa-i multumeasca, dupa cum se cuvenea (nerecunostinta care ii caracterizeaza, din pacate, si in zilele noastre, pe multi crestini).

Dupa ce s-a intors din Simferopol, le-a oferit ulei de la candela Sfantului, cu care ei au miruit pantecele femeii insarcinate. A venit si vremea sa nasca, dar Ana-Maria nu avea deloc dureri. S-a uns iar cu ulei de la Sfantul si dupa putin timp au inceput sa apara durerile nasterii. Astfel, de sarbatoarea Intrarii in biserica a Maicii Domnului a anului 2004, a venit pe lume un baietel pe deplin sanatos.Dupa opt luni de zile, pe 11 iunie 2005, in ziua serbarii Sfantului Luca, a avut loc si botezul pruncului la manastirea noastra, dandu-i-se numele Luca, spre slava Multmilostivului Dumnezeu si a celui intre sfinti parintelui nostru Luca Doctorul.

Maria Perederi a fost ajutată de arhiepiscop şi când trăia, şi după moartea lui. Când trăia arhiepiscopul, se îmbolnăvise grav la gură. Buzele i se umflaseră şi o dureau rău. La câţi medici a mers, nu au putut-o ajuta deloc. L-a vizitat pe arhiepiscopul Luca, care a vindecat-o cu rugăciunea lui. În anul 1989 soţul ei, Grigore, s-a îmbolnăvit foarte rău. Era istovit în pat, nu se putea ridica deloc. Maria a mers la mormântul arhiepiscopului şi l-a rugat cu lacrimi în ochi să-l ajute pe soţul ei. Când s-a întors acasă, a văzut cu uimire că soţul ei se ridicase din pat şi umbla prin casă. Boala lui cedase definitiv.

❤

Larisa Iaţkova povesteşte că din vara anului 1993 până în primăvara lui 1994 a suferit mult de dureri îngrozitoare la ochiul stâng, care se întindeau în toată partea stângă a capului. Durerile erau deosebit de puternice seara. Deznădăjduită, s-a dus la mormântul arhiepiscopului Luca, s-a rugat fierbinte, şi minunea s-a întâmplat. Durerile care au chinuit-o atâtea luni, au dispărut.

❤

Un altul suferea de cardiopatie ereditară. În anul 1992, medicii i-au spus că boala lui nu poate fi vindecată. Mergea des la mormântul arhiepiscopului, se ruga cu credinţă şi săruta crucea de marmură. În scurt timp cardiopatia lui a dispărut. Inima a revenit la starea normală. Când medicii l-au consultat iarăşi, au văzut surprinşi că inima lui nu mai are nimic şi au mărturisit că este vorba de intervenţia minunată a arhiepiscopului.

Larisa Ţierieniţenski din Kiev povesteşte: „În ziua prăznuirii Sfântului Vladimir - mitropolitul Kievului, m-am dus să mă închin la sfintele sale moaşte. Era lume atât de multă, încât din cauza înghesuielii, toracele mi-a fost presat şi mi-am rupt două coaste pe partea stângă. Mă durea foarte tare. Peste două-trei zile durerea s-a înteţit atât de mult că nici în picioare nu puteam sta, nici culcată. Am hotărât să nu mă duc la doctor. A venit atunci o prietenă de-a mea şi m-a rugat să merg la Potciaev (Potciaev - lavră vestită, a cărei întemeiere datează din secolul al 18-lea), unde nu fusesem niciodată. Am fost de acord, dar pe toată durata drumului mă ţineam cu mâna de coaste, care mă dureau foarte tare. Am stat la Potciaev trei zile şi pe urmă ne-am întors în Kiev. Pe drum prietena mea mi-a spus că fratele ei lucrează la căile ferate şi mă poate duce la Simferopol. Mi-am dat seama că era o ocazie unică să merg la mormântul arhiepiscopului Luca şi am încuviinţat. M-am urcat în tren, dar mă durea rău. Nici să dorm nu puteam. De la gară am mers direct la mormântul arhiepiscopului, am aprins lumânări, m-am închinat la mormântul lui. Cunoşteam multe despre viaţa sa şi l-am rugat pe preot să facă parastasul. Am mers apoi la Liturghie şi în continuare am plecat la gară pe jos. Am urcat în tren şi m-am aşezat în cuşetă, pe locul meu. Trebuia să pun geanta în plasă, deasupra scaunului. Fără să mă gândesc am ridicat mâna stângă, şi nu am simţit deloc durere. Atunci am înţeles că mă vindecasem. Minunea vindecării mele era atât de vădită, încât nu puteam să nu o cred. Era ziua de 24 iunie 1955”. (cred că e o greșeală în carte. E imposibil să fi fost anul 1955, căci pe acea vreme trăia arhiepiscopul Luca. Poate era anul 1995.)

❤

Elena Zuravkaia din Simferopol descrie încă o minune, care i s-a întâmplat rudei sale, Galina: „La sfârşitul lunii mai 1966, ruda mea, Galina, s-a îmbolnăvit grav. La începuit părea că are o răceală acută cu febră ridicată care nu cobora, cu toate că luase tratament farmaceutic multe săptămâni. Când femeia, epuizată de febra puternică, a intrat în spital, i-au diagnosticat cancer la plămâni. A făcut şi alte analize la diferite spitale din Sevastopol, care nu numai că au confirmat acest diagnostic, dar au constatat că e într-o formă gravă şi înaintează grabnic. Medicii spuneau că e zadarnic să se facă operaţie, dar rudele au insistat. Către sfârşitul lui iulie au internat-o în spitalul oncologic periferic din Marghino. Trebuie să menţionez că femeia aceasta crescuse într-o familie de atei, în perioada U.R.S.S.-ului. Lucra ca învăţătoare la o şcoală şi se afla departe de Biserică. Îmi era greu să-i vorbesc despre credinţă, dar dădeam mereu prescură şi numele ei preoţilor, pentru a o pomeni la proscomidie. Totodată citeam şi eu acatistele către Sfântul Luca, rugându-l să o tămăduiască. Într-o zi, când am mers iarăşi la biserica Sfintei Treimi, paracliserul mi-a zis: - De ce vă rugaţi din partea ei? Trebuie să vină singură aici, să se spovedească şi să se împărtăşească. Galina în vremea aceea era deja la spitalul din Simferopol. I-am dus slujba Sfântului Luca, cartea lui Duh, suflet şi trup, i-am povestit despre el, i-am spus că moaştele sale sunt deschise pentru închinători şi i-am transmis ce mi-a spus paracliserul. Deşi Galina se simţea foarte slăbită, a hotărât ca în ziua următoare să meargă la biserică pentru a se închina la moaştele Sfântului Luca. Pe 5 august trebuia să se facă analizele finale pentru a se stabili ziua operaţiei. Analizele au fost făcute, şi spre surpriza tuturor, au fost negative. Cancerul de la plămâni dispăruse! Acum Galina Grigorievna Kalko lucrează la ziarul Slava Sevastopului şi Îl preamăreşte pe Domnul pentru vindecarea ei minunată”.

❤

Reviakina Nadejda Seminova descrie tămăduirea ei minunată: „M-am născut în Simferopol şi cu puţin timp în urmă m-am mutat la Gvardeiskoie. Pe 11 octombrie 1988 coboram pe o pantă abruptă. Am călcat pe o piatră, am alunecat şi m-am lovit foarte rău la picior. Am auzit o pocnitură şi m-a străbătut o durere mare în partea de jos a gambei. Osul mi-a ieşit în afară, sfâşiind pielea. M-am aşezat jos şi am cuprins piciorul în mâini. M-au dus cu ambulanţa la spitalul Lugovskaia. Radiografia a arătat că am dublă fractură, cu răsucire a oaselor. O astfel de fractură necesită oricum operaţie, pe care medicii au stabilit-o, spunându-mi că e posibil să am osteomielită, o boală foarte serioasă, care se vindecă foarte greu. Am cerut atunci de la cunoscuţii mei să-mi aducă acatistele şi paraclisele Sfântului Luca, ale Domnului, ale Maicii Domnului, ale îngerului păzitor, şi am început să le citesc în fiecare zi. Mi-au adus şi puţin pământ de pe mormântul sfântului, l-am pus la picior şi l-am amestecat cu ulei din candelă. Preotul bisericii, părintele Ioan, a venit şi m-a împărtăşit. Când l-a văzut, medicul s-a supărat puţin şi a zis: - Poimâine vom face o altă radiografie, ca să fim absolut siguri. În aceeaşi seară am simţit unele mişcări foarte dibace la piciorul meu rănit. Mai întâi în lateral, apoi puţin mai sus, acolo unde osul ieşise în afară. Eram nedumerită. La fel s-a repetat şi în amiaza următoare. M-am întors şi le-am spus oamenilor cu care eram în salon că am impresia că cineva îmi face ceva la picior. M-au privit cu uimire şi au tăcut. În noaptea aceea pentru prima oară am dormit bine. Toate nopţile trecute fuseseră martirice. Durerea s-a micşorat şi la amiază a devenit insesizabilă. În ziua următoare mi-au făcut radiografie. O oră mai târziu medicul a venit şi mi-a spus cam îndoielnic: - Radiografia arată că în cazul dumneavoastră putem evita operaţia! M-a cuprins o bucurie nespusă, căci ajutorul Domnului, care credeam că mi se va da, mi s-a oferit prin intermediul Sfântului tămăduitor Luca, arhiepiscopul Crimeii. În loc să rămân în spital două luni, cât calculaseră medicii, mi-au pus atele pentru doar o lună. Acum sunt pe deplin sănătoasă”.

❤

Tatiana din oraşul Berdiansk povesteşte:

„Am avut o problemă serioasă la mâini. Degetele de la mâini mi s-au făcut albastre, cu pete roşii. Erau foarte umflate. De două ori mai groase decât înainte, aveau băşici care mă mâncau şi mă dureau foarte rău. Nu le puteam nici îndoi, nici mişca, şi cu atât mai mult nu puteam nici să spăl, nici să fac curăţenie, etc. Nu puteam face nimic, şi am familie cu copii. Această situaţie a continuat foarte mult timp. Când m-am dus la doctor, nu putea înţelege nimic, nu a găsit nici un diagnostic, prin urmare nu exista vindecare. Atunci am mers la Simferopol cu un grup de credincioşi, în ziua strămutării moaştelor Sfântului Luca, şi vindecarea minunată s-a întâmplat. Am fost atât de absorbită de ce se petrecea în jurul meu, încât nu înţelegeam. Am stat la Liturghie, am sărutat moaştele lui, am participat la litanie şi la ducerea moaştelor la catedrală. Toate acestea m-au prins atât de tare încât nu am observat că mă vindecasem. Oricât ar părea de ciudat, abia când m-am întors acasă am văzut că eram complet sănătoasă şi degetele mele nu mă mai dor, nici nu mi-au mai creat vreo problemă până astăzi. Sunt atât de recunoscătoare Domnului nostru care ne-a dăruit un sfânt atât de ocrotitor şi tămăduitor”.

❤

Alexandru Kolosov din oraşul Horovsk, regiunea Volada, povesteşte: „În anul 1995 sufeream rău de stomac. Aveam dureri îngrozitoare şi am fost nevoit să merg la spital. Mi-au făcut analize şi chirurgul mi-a spus să mă pregătesc de operaţie. M-au dus în salon. Durerile creşteau încontinuu. Am petrecut noaptea în suferinţe insuportabile. În ziua următoare m-a vizitat arhimandritul Arsenie, în biserica căruia slujesc ca paracliser. A adus cu el autobiografia arhiepiscopului Luca, cu titlul Am iubit pătimirea. Pe copertă era fotografia arhiepiscopului. Încă nu se recunoscuse oficial sfinţenia lui, dar noi îl consideram sfânt. Am luat cartea în mâini şi l-am rugat să mă ajute. Durerile continuau. Am pus cartea pe stomac, m-am învelit cu cearşaful şi am început să mă rog către sfânt. M-am rugat mult timp şi fără să-mi dau seama m-a luat somnul. M-am trezit pe la unu noaptea. Cartea se afla pe stomacul meu. Am sărutat fotografia Sfântului Luca. Mi-am pipăit stomacul, care nu mă mai durea.

Am început să-l apăs pe toate părţile. Nu am simţit nici o durere. Sufletul mi s-a umplut de bucurie şi i-am mulţumit Sfântului Luca pentru tămăduirea mea. Nu mai era nevoie de operaţie. La ora şapte de dimineaţă a venit chirurgul Pavlov Victorovici. M-a consultat la stomac. A văzut că nu mă doare şi mi-a zis: - E un fenomen provizoriu. Operaţia trebuie să se facă, cum au arătat şi rezultatele analizelor. Eu i-am spus: - Stomacul nu mă mai doare şi nu am nevoie de operaţie. Chirurgul a răspuns: - Dacă aşa crezi, să aşteptăm, dar peste puţin timp tu singur ne vei ruga să te operăm. Am rămas încă şapte zile. Mi-au făcut şi alte analize. Primele două au ieşit rău. Dar a treia a arătat că nu am nimic. Am ieşit din spital sănătos. Deşi au trecut patru ani, nu mai simt nici o durere. În martie 1999 am mers la Simferopol să-i mulţumesc Sfântului Luca”.

❤

Preotul Alexandru din Simferopol povesteşte: „La 1 ianuarie 1997, când m-am trezit, aveam la cap o umflătură de mărimea unei monezi de 15 copeici. Când am atins-o, m-a durut. M-am dus neliniştit la chirurg, care mi-a spus că trebuie să fac operaţie. Am alergat atunci la biserica Sfintei Treimi, unde se aflau moaştele Sfântului Luca. M-am rugat şi i-am cerut Sfântului să mă ajute. Mi-am atins capul de raclă şi, o, minunea lui Dumnezeu, Sfântul cel tămăduitor mi-a dat vindecare de boala mea. Tumoarea a dispărut”.

❤

Părintele Leonid Dunaev descrie încă o intervenţie minunată a Sfântului: „La începutul lui iunie 1998, o femeie a venit să se roage către Sfânt.

Avea o durere mare în regiunea inimii. Durerea era atât de puternică, încât părea că va muri chiar în ceasul acela. I-am zis: - Spune-i Sfântului Luca: Sfinte arhiereu Luca, mijloceşte la Domnul să-mi ierte păcatele mele. Într-adevăr, a rostit aceste cuvinte, şi s-a aplecat să sărute picioarele Sfântului din raclă. Deodată a simţit o lovitură în inimă, ca şi când ar fi împins-o cineva. Pentru o clipă s-a pierdut. Însă durerea a încetat imediat. De atunci vine şi-i mulţumeşte Sfântului”.

❤

Monahia Ana, de la biserica Sfintei Treimi din Simferopol, povesteşte: „De zece ani sufeream de o boală a pielii nevindecabilă, pe bază nervoasă. Cei care suferă de această boală ştiu bine cum este. Aveam asemenea mâncărime, că îmi sfâşiam pielea până la os. Tot corpul îmi era plin de răni. Din când în când mă internam la spital, îmi faceau tratament medical, dar ameliorarea era provizorie. Când eram încă la mănăstirea din Toblovsk, am întrebat-o pe bătrâna măicuţă Aleftina: - Ce să fac ca să mă vindec? Bătrâna mi-a răspuns: - Ştiinţa nu te va ajuta. Boala ta este spirituală. Să te rogi şi Dumnezeu te va ajuta. În urmă cu doi ani am venit aici, la Sfântul Luca. L-am rugat să mă ajute, să mijlocească la Domnul ca să-mi ierte păcatele şi să mă vindece. Să pot cel puţin să îngenunchez. Şi, într-adevăr, Domnul, prin mijlocirile Sfântului Luca, m-a vindecat definitiv. Acum sunt complet sănătoasă şi mă îngrijesc de biserica lui, unde se află şi sfintele sale moaşte”.

❤

Galina V. povesteşte: „Sora mea Tamara avea tromboflebită. Suferea de multă vreme.

Medicii i-au spus să facă operaţie, dar Domnul nu a îngăduit asta. Aveam puţin pământ de pe mormântul Sfântului Luca (îl luasem încă de când nu fusese declarat sfânt). Am sfătuit-o să facă din el comprese. A făcut aceasta şi s-a vindecat. Nu a mai fost nevoie de operaţie”.

❤

Ivan K. povesteşte un eveniment care s-a întâmplat în primăvara anului 2000, în regiunea Diepopetrovsk, din Ucraina: „În marele spital de stat al oraşului nostru, numit Metsnikov, exista mai demult o biserică a Sfinţilor Doctori fără de arginţi, pe care a distrus-o Puterea sovietică. După schimbarea regimului politic, credincioşii au cerut un spaţiu unde să se poată ruga şi sluji. Deoarece nu era uşor, datorită situaţiei economice grele, să se construiască iarăşi biserica, a fost găsită o altă soluţie. Conducerea spitalului a oferit credincioşilor o sală, la etajul al doilea al enormei clădiri, în secţia de chirurgie. Au aranjat-o cum se cuvine şi a început să funcţioneze din anul 1995. Paroh a intrat un preot care era şi medic. Preotul voia mult ca în acest paraclis, în afară de icoana Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, să existe şi icoana Sfântului doctor contemporan Luca. Nişte pictori din regiune au zugrăvit o frumoasă icoană a Sfântului Luca şi au aşezat-o în biserică. În 1999, un grup de pelerini împreună cu preotul spitalului au călătorit la Simferopol pentru a se închina Sfântului şi au adus de acolo o mică bucată din sfintele sale moaşte, pe care au pus-o într-o cutie, la icoană. După un an, în primăvara lui 2000, într-o zi obişnuită, în care nu era sărbătoare, câţiva bolnavi şi rudele lor, aflaţi la etajul al optulea, au simţit o mireasmă şi au auzit psalmodieri. Cu toate că era la amiază, au crezut că în paraclis se face slujbă şi că mireasma provine de la tămâie. Au coborât de la etajul al optulea la etajul al doilea şi au intrat în paraclis. Uşile erau închise. Mireasma însă era intensă şi dinăuntru se auzeau cântări. Au bătut în uşă. Înăuntru se găsea doar paracliserul, care dormea într-un colţ. S-a trezit şi s-a dus la uşă. A deschis şi i-a întrebat: - Ce vreţi? - Am venit la slujbă.

- Care slujbă? Greşiţi. Azi e o zi simplă, nu se face slujbă. De altfel e amiază, nu se face slujbă la o asemenea oră. - Nu se poate. Noi am coborât de la etajul al optulea pentru că miroase a tămâie şi am auzit cântări. Paracliserul i-a privit ciudat şi a spus: - Ce tot vorbiţi? Nu se face nici o slujbă. Dacă nu credeţi veniţi înăuntru să vedeţi. Au intrat înăuntru şi mireasma a devenit şi mai intensă. Venea ca un val. S-au străduit să localizeze sursa, înaintând spre altar au înţeles. Mireasma provenea de la icoana şi moaştele Sfântului Luca, care se aflau în partea dreaptă, aproape de altar. S-au închinat cu emoţie şi l-au slăvit pe Dumnezeu pentru această binecuvântare”. Şi Ivan încheie: „Acest eveniment nu este unic. În ultimii ani, în întreaga Rusie şi în Ucraina din multe icoane izvorăşte mir. Credem că aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu. Popoarele noastre se găsesc într-o situaţie economică grea. Suferă mult. Dar această minune care se repetă în multe locuri ne dă putere, nădejde şi curaj nouă tuturor, ca să rezistăm încercărilor”.

Şi deoarece un sfânt nu este strict naţional, ci ecumenic (extins asupra întregii biserici creștine), harul lui Dumnezeu nu se limitează într-un loc anume, ci îi îmbrăţişează pe toţi credincioşii. Din ziua în care a devenit cunoscut şi în Grecia, mulţi oameni s-au emoţionat şi au început să-l cheme în momentele dificile. Răspunsul Sfântului Luca a fost de multe ori imediat. Deseori suntem informaţi de intervenţiile lui minunate. Bolnavi cu diagnostic şi evoluţie gravă a bolii îl cheamă pe Sfânt şi prezintă schimbări uimitoare. Femei însărcinate care erau în pericol să-şi piardă copilul, cu slabe probabilităţi de salvare, cu toate constatările pesimiste ale medicilor, au adus pe lume copii foarte sănătoşi. Atât de mare era convingerea lor că Sfântul a intervenit, încât au hotărât ca la botez să le dea acestora numele Sfântului Luca. Din mulţimea minunilor lui, redăm doar câteva. La rugămintea lor, nu le menţionăm numele. Datele lor complete se găsesc în epistolele pe care le-au trimis şi au fost puse în arhiva noastră.

De la arhimandritul H.P., protosinghel, am primit următoarea epistolă: „(...) Am citit cartea părintelui Nectarie Antonopoulos despre Sfântul Luca şi am fost foarte emoţionat. În conştiinţa mea era de-acum un mare sfânt. Pe la jumătatea lunii ianuarie 2000, am avut o oarecare problemă la voce, după o molipsire cu viruşi, ceva obişnuit pentru organismul meu bolnăvicios în perioada de iarnă. Însă nu am dat importanţă, vorbeam, slujeam şi predicam cu greu, dar acest lucru a înrăutăţit situaţia şi a evoluat în laringită, apoi a trecut la coardele vocale şi am făcut leucoplacee (stadiu precanceros). Două luni m-am chinuit şi cu toate că am vizitat şase otorinolaringologi, printre care şi pe profesorul H., savant înalt, starea s-a agravat. Au decis să-mi facă operaţie domnul profesor, la spitalul din oraşul nostru. Dar a fost amânată datorită aspirinei pe care o luasem în ziua precedentă. (După spusele profesorului, aspirina reacţionează în organism câteva zile şi sunt evitate operaţiile, întrucât provoacă hemoragii). Operaţia a fost programată peste cincisprezece zile, fără să iau medicamente, dar şi fără să pot vorbi sau psalmodia. M-am îngrozit, nu cumva să-mi pierd vocea, ceea ce însemna îndepărtarea pentru totdeauna de la îndatoririle preoţeşti. M-am retras în casa părinţilor mei, m-am închis în cameră şi am început să-l rog pe Sfântul Luca, doctorul, să mă vindece. Vreme de 15 zile - şi pentru că nu aveam icoana lui - am pus cartea sa pe o măsuţă mică şi îi aprindeam lumânare de dimineaţa când mă trezeam şi până seara în ceasul când mă culcam, şi cu cartea lui îmi făceam cruce la gât. În ziua când era programată operaţia (14 martie), m-am dus la spital şi medicul a fost surprins, pentru că mă vindecasem definitiv. Nu mai era nevoie de operaţie. M-am întors la îndatoririle mele şi pe 19 martie, în Duminica Ortodoxiei, am slujit cu bucurie şi fără probleme. Am mers şi în alte parohii, unde am slujit şi predicat. Şi imediat după Paşti m-am învrednicit să vin la Sfânta Mănăstire Sagmata, pentru a mă închina la părticica din sfintele sale moaşte şi pentru a-i mulţumi...”

❤

De la o mănăstire de măicuţe, am primit următoarea epistolă: „N.F., în vârstă de 14 ani, s-a îmbolnăvit de cancer limfatic, a urmat o chimioterapie cu metodele clasice şi se afla în stadiul de ieşire din tratament. Dar o nouă tumoare a dovedit că boala se reîntoarce cu intensitate şi mai mare. Medicii terapeuţi au făcut consiliu medical în ziua de vineri, au cercetat analizele şi au hotărât începerea imediată, luni, a unei noi serii de chimioterapie. Părinţii au găsit ieşire din agonia lor în rugăciune, cerând de la măicuţele mănăstirii să-i însoţească în implorarea lui Dumnezeu pentru tămăduirea preţiosului lor vlăstar. Obştea, evlavioasă către Sfântul Luca, doctorul, îl rugă să mijlocească, şi a trimis părinţilor o mică binecuvântare - icoana sfântului şi pământ de pe mormântul lui. Luni în zori au fost făcute ultimele analize, nesperat de schimbate. Nici un semn de boală nu apăru, tumoarea cedă şi medicii constatară cu uimire cu totul alte date, care îi obligară să schimbe dintru început opinia lor şi să semneze externarea din spital a lui N.F., acum sănătos. Sfântul Luca, prezent în viaţa noastră, a luat acest caz în mâinile lui părinteşti, consultându-l şi vindecându-l pe copil”.

❤

Următoarea epistolă este de la A.G. „Mă numesc A.G. şi soţia mea se numeşte F. Avem doi copii - V., care are cinci ani şi jumătate şi Manole, de doi ani şi jumătate. Locuim în insula K. Întâmplarea pe care o să v-o descriu se referă la Manole. La începutul lunii mai 2000, mângâindu-l pe Manole pe cap, am dibuit o umflătură de mărimea unei nuci, după urechea dreaptă a copilului. De la o zi la alta tumoarea aceasta creştea şi am fost nevoiţi să-l vizităm pe pediatrul nostru, care la rândul lui ne-a trimis pentru analize complete la spitalul P., la secţia de pedo-hematologie şi oncologie. Am rămas la spital 16 zile, făcând încontinuu analize copilului, întrucât nici chiar medicii nu mai întâlniseră un asemenea caz şi nu puteau să-şi exprime o părere despre ce ar putea să fie această tumoare (canceroasă sau necanceroasă). În orice caz, unii medici, prin purtarea lor şi prin unele cuvinte spuse cu jumătate de gură, ne-au dat de înţeles că e vorba de tumoare canceroasă. Ne-a cuprins îndată deznădejdea, panica şi, pe scurt, ni s-au scurtat mulţi ani din viaţă. Dar cu toate acestea nu am încetat să ne rugăm la Preaputernicul Dumnezeu. Merită să menţionăm că copilul, chiar dacă era aşa mic, avea mare dragoste pentru Biserică şi icoane. Spre bucuria noastră, l-am cunoscut pe părintele H. care, aflând de problema noastră, s-a oferit să ne viziteze. A venit, deci, în ajunul zilei în care trebuia să i se facă biopsie copilului, aducând cu el un fragment din moaştele Sfântului Luca, pe care l-a luat din Teba. Până în seara aceea, gâtul copilului se închisese definitiv. Bea doar puţin lapte şi respira cu ajutorul aparatului. Aşadar, după ce s-a rugat pentru copil, i-a făcut semnul crucii în locul acela cu moaştele Sfântului Luca. Imediat după aceea ne-a asigurat că copilul va fi aproape vindecat în ziua următoare, indiferent dacă i se va face biopsie sau nu. Şi ne-a îndemnat să ne rugăm Sfântului Luca şi să credem în iubirea lui. Aceasta am făcut. Copilul a petrecut cea mai bună noapte de până atunci în spital, fără probleme respiratorii sau de altă natură. Puţin mai târziu a cerut să mănânce! În ziua următoare tumoarea a dat înapoi şi gâtul copilului aproape se deschisese. Medicii, văzând această evoluţie rapidă a copilului (spre bine, fireşte), nu-şi credeau ochilor şi nu ştiau cărui fapt se datorează. Noi însă ştiam. Sfântul Luca a făcut minunea. Pentru că fusese programată biopsia, cu toată ameliorarea nesperată, medicii au vrut să se facă. (Celelalte analize arătau clar tumoarea.) După câteva zile rezultatele au ieşit şi, din fericire, toate au fost bune. Am ieşit din spital, ne-am întors acasă şi copilul nu mai întâmpină absolut nici o problemă. (Unul din medici, aflând despre Sfântul Luca şi despre minunea vădită, a spus: «Acum ar trebui să rupem diplomele noastre!») Am povestit minunea aceasta multor semeni de-ai noştri şi vom continua să o spunem totdeauna, mulţumindu-i totodată Sfântului Luca pentru măreţia sufletească pe care ne-a arătat-o nouă şi copilului nostru. Îi mulţumim din inimă şi binecuvântat să fie numele său!” 13 august 2000 G.A.

❤

Următorul caz l-am primit de la P.G., profesor la Universitatea din Atena. „Fiul meu, în urmă cu două săptămâni, aflându-se la studii în Tokio, s-a îmbolnăvit de ocluzie intestinală şi s-a dus la spital, având dureri puternice de stomac. Era disperat şi medicii de acolo aşteptau să-l opereze dacă boala nu trecea. Era singur cu desăvârşire şi doar o femeie medic, japoneză ortodoxă, a mers să discute cu doctorii, pentru că mediul de acolo este foarte diferit faţă de cel din Grecia. Noi aici nu puteam face decât rugăciune. Precum ştiţi, am mare evlavie la Sfântul Luca, de când am auzit de el, când eram student, în anii 1950, pe când trăia încă. Am călătorit şi la Simferopol, ca să mă închin la moaştele lui. Când am aflat că a fost deja considerat oficial sfânt al Bisericii noastre, i-am pictat prima icoană din Grecia, şi o ţin lângă protectorul meu, Apostolul Luca. Rugăciunea pentru fiul meu s-a îndreptat spre Sfinţii Doctori, dar gândul mi se întorcea încontinuu către Sfântul Luca, care era specialist în ocluzia intestinală, chirurg fiind. Foarte intens, 3-4 zile l-am rugat mai mult decât pe toţi să-şi facă... treaba. Ocluzia s-a vindecat. Copilul este bine... Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Său Luca din Crimeea, atât de aproape de noi atât aici, cât şi în îndepărtatul Tokio”. 23 octombrie 2000 P.G.

❤

Urmează încă o mărturie minunată, trimisă de M.F. „Aş vrea şi eu, precum alţi credincioşi, să povestesc minunea pe care a făcut-o Sfântul Luca cu soţul meu, în vârstă de 38 de ani. Soţul meu avea de şase ani o tumoare la şezut. Nu erau speranţe să se vindece. De şase ori a intrat in sala de operaţii, fără nici un rezultat. A şaptea oară a fost operat la Spitalul Universitar de către evlaviosul medic K.K. despre care, prin desele vizite pe care i le făceam, am constatat că este omul lui Dumnezeu. După ultima operaţie ne-a mărturisit teama lui, că e posibil să trebuiască să facem iarăşi operaţie, dar întrucât într-o lună făcuse deja două operaţii cu anestezie totală, va trebui să aşteptăm. Ne-a cuprins panica. Ne era frică nu cumva să se ivească ceva mai rău. Într-o dimineaţă am mers în satul P., puţin mai încolo de zona unde locuiam. Am vizitat o cunoştinţă de-a noastră şi am discutat problema pe care o avem. I-am spus că am început să deznădăjduiesc. Mi-a vorbit atunci cu multă dragoste şi credinţă despre arhiepiscopul Luca şi mi-a spus că are cartea lui. S-a oferit să mi-o dea să o citesc şi m-a sfătuit să-l chem pe cuvios să vină şi să-l vindece pe soţul meu cu mâna lui cea sfântă. Am luat cartea şi am citit-o cu mare credinţă şi emoţie. Când am ajuns la minunile lui şi am văzut că bolnavii mergeau la mormântul său, i se închinau şi se vindecau, m-am gândit, ce păcat că nu pot face şi eu la fel. Mi-am amintit cuvintele femeii care mi-a dat cartea. Cu mare credinţă, din suflet, l-am chemat pe Sfânt să coboare şi cu mâna lui cea sfântă să-l vindece pe soţul meu. Şi iată, harul lui a auzit rugăciunea mea. În dimineaţa următoare ne-am dus să-l vizităm iarăşi pe medicul nostru, căci ne examina în fiecare săptămână. După ce l-a consultat, am ascultat cu mare bucurie veştile bune, cum că soţul meu nu va mai face operaţie. Atunci i-am pomenit medicului numele Sfântului pe care-l chemasem în seara trecută, şi i-am spus că vreau să-i dăruiesc cartea lui, din recunoştinţă pentru el. Am fost surprinsă când am auzit că îl cunoştea deja şi că citise cartea. Am priceput că fusese minunea Sfântului, nu ceva întâmplător. Sfântul a auzit rugăciunea mea şi l-a vindecat pe soţul meu, la fel ca pe mulţi alţi oameni. Mă închin harului său”. 22 noiembrie 2000 M.F.