Paraclisul Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca
După obişnuitul început, zicem:
Tropare glasul al 4-lea:
Pe Sfântul Părinte Arsenie, slujitorul cel plin de râvnă şi dragoste dumnezeiască, cu bucurie, toţi cei credincioşi să-l lăudăm, căci sfânt povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a dăruit Dumnezeu, spre izbăvire de necazuri, boli şi suferinţe, spre mântuirea şi sfinţirea sufletelor noastre. (de două ori)
Slavă… şi acum…
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururi a spune puterile tale noi nevrednicii, că, de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururi din toate nevoile.
Psalmul 50
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Vlăstar ales din pământ românesc, plămădit cu har în grădina Maicii Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare, daruri cereşti şi roade nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastă mântuire.

Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire prin care, ca un părinte adevărat, cu vrednicie te-ai încununat.

Făcându-te asemenea serafimilor prin slujire neprihănită, prin post, rugăciune şi aspră nevoinţă, te-ai îmbogăţit cu rodul ostenelilor, din care ne dăruieşte şi nouă grabnic ajutor.

Prin lacrimă şi nevoinţă, prin jertfă şi suferinţă te-ai făcut, Sfinte Părinte, pildă de curăţie şi răbdare, de-aprinsă rugă şi iubire, ajungând la limanul cel lin, de unde ne ajută ca şi noi să ne sfinţim.
Izbăveşte-ne pe noi, fiii tăi, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi şi cere pentru toţi îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Ectenie…
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cel ce întreaga-ţi făptură şi inimă le-ai împodobit cu iubirea cea sfântă şi dumnezeiască prin mijlocire, dragoste şi mângâiere pământească, nu înceta din sfinţita rugăciune pentru pacea între oameni şi bunăvoire în lume.

Scânteie de har ce aprinde sufletele noastre de căinţă, de rugă şi ceresc dar eşti pentru noi, Părinte; făclie spre luminare şi cale spre cer, prin smerită ascultare.

Din dureri, păcate şi amar, aducem lacrimi şi rugă fierbinte, ca să primim iertare şi mângâiere de har prin tine, bun şi sfânt Părinte.

Dăruit de Cerul Preaînalt pentru a noastră mântuire, dreptar te-ai făcut prin povăţuire, inimă curată arzând de foc ceresc şi iubire; arată-ne şi nouă calea ce duce la nepătimire prin iertare de păcate şi dumnezeiască întărire.
Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Rugămu-te pe tine, Sfinte, ca, prin rugăciunile tale şi cu a ta apărare, degrabă să aflăm uşurare de vicleniile cele multe, dăruindu-ne cu îndurare a ta binecuvântare.

Cuvânt de înţelepciune, prin glasul tău ceresc, rosteşte-l cu putere inimilor noastre, ca să ne izbăvim de patimi şi năpaste, prin multă străduinţă şi cu adâncă pocăinţă.
Apoi troparele de după cântarea a 3-a
Izbăveşte-ne pe noi, fii tăi, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi şi cere nouă îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Doamne miluieşte (de 3 ori) Slavă… şi acum…
Părinte de trei ori fericite, jertfelnic slujitor al Tainelor Sfinte, fierbinte rugător şi mare liturghisitor, stâlp de răbdare şi cale de îndreptare, ai multă îndurare spre cei de rele înlănţuiţi, spre cei din lume istoviţi, ai milă şi te roagă Cerescului Părinte să scape şi ale noastre suflete prihănite.
Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi; şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegile noastre.
Preotul: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…
Doamne miluieşte (de 12 ori)
Cu mila şi cu îndurările…
Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Sfinte Părinte Arsenie, cel plin de înţelepciune şi dar ceresc, arată pline de fericire sufletele celor ce te laudă şi te cinstesc, învăţându-le să cânte totdeauna: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Prin patimă de mucenic ai devenit strălucitor; aprinzându-ţi sufletul de cerescul dor, ne umple şi ale noastre inimi robite de păcat cu foc ceresc şi-adevărat, ca să cântăm cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Bobul de credinţă al sufletului meu fă-l să rodească apa cerească a darului tău, ca, împreună cu ai tăi fii, să fiu părtaş veşnicei bucurii, ca să-L slăvim pe Dumnezeu întru toţi vecii.

Cine va putea lăuda viaţa ta, fericite Părinte, şi cine va spune mulţimea faptelor tale sfinte de care se împărtăşesc ai tăi fii ce te cinstesc, bucuraţi de a ta ocrotire şi povăţuire, spre a lor sfinţire şi-nduhovnicire?

Prin rugăciune, jertfă şi viaţă neîntinată, pildă aleasă şi binecuvântată te-ai făcut, spre bucuria celor pământeşti şi preaslăvirea celor sfinte şi cereşti.
Cuvine-se cu adevărat să te ferici, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!
Pe cel minunat între slujitorii şi sfinţii Mântuitorului Hristos, care mărgăritar ceresc s-a arătat prin viaţă îngerească şi trudă pământească, pe Părintele Arsenie cel binecuvântat, cu laude şi cântări să-l lăudăm.
Pe steaua cea strălucitoare şi în chip cugetător luminătoare, pe dumnezeiescul Părinte Arsenie, toţi fiii săi, cu mare dragoste cinstindu-l, să-l lăudăm.
Se bucură pământul românesc, tresaltă inimile toate de darul cel dumnezeiesc cu care Domnul şi Măicuţa Lui l-au încununat, căci sufletele noastre în adânc le-a cercetat; pentru aceasta, mulţumirea drept-credincioşilor cu cântări să-l lăudăm.
Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfânt, comoară cerească plămădită din al nostru strămoşesc pământ, pe Arsenie, Părinte Sfânt, cu aleasă dragoste în rugăciuni să-l lăudăm.
Cu dragoste şi mângâiere părintească, ne dărui pace şi linişte cerească, pentru a trăi spre a Domnului slăvire şi a ta pomenire şi cinstire.
Bucură-te, al tuturor creştinilor grabnic mijlocitor, bucură-te, al bolnavilor tămăduitor şi al întristaţilor mângâietor. Bucură-te, al Sfântului Altar ales liturghisitor, bucură-te, cinstit părinte cu sufletul aprins de foc şi ceresc dor, bucură-te, de-a pururi al nostru bun şi sfânt povăţuitor!
Cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Înaintemergătorul Domnului, cu Apostolii, cu mucenicii, cu sfinţii şi toţi cuvioşii, roagă-te lui Dumnezeu, Sfinte preacuvioase Părinte Arsenie, pentru sufletele noastre.
Rugăciune către Sfântul Părintele nostru Arsenie
(pentru cei aflaţi în mari dureri, mâhniri şi boli)
Sfinte preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii, fiii tăi, şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor iertare de păcate şi vindecarea de toată neputinţa.
Părinte Sfinte, ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului ceresc, te chemăm cu amare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: „Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi am să vă ajut mai mult ca şi până acum”.
După cum în viaţă, pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite suferinţe îi tămăduiai îndată, şi acum, pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte; ne scoate din negura păcatelor şi a patimilor; ne dăruieşte binecuvântare ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi luminare desăvârşită.
Doctor şi tămăduitor de orice suferinţe, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi, şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău izvorâtor de pace, de har şi de binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte. Îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt, spre slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.
Tropare glasul al 4-lea:
Pe Sfântul Părinte Arsenie, slujitorul cel plin de râvnă şi dragoste dumnezeiască, cu bucurie, toţi cei credincioşi să-l lăudăm, căci sfânt povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a dăruit Dumnezeu, spre izbăvire de necazuri, boli şi suferinţe, spre mântuirea şi sfinţirea sufletelor noastre. (de două ori)
Slavă… şi acum…
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururi a spune puterile tale noi nevrednicii, că, de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururi din toate nevoile.
Psalmul 50
CANONUL: Cântarea întâi, glasul al 8-lea
Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Vlăstar ales din pământ românesc, plămădit cu har în grădina Maicii Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare, daruri cereşti şi roade nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastă mântuire.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire prin care, ca un părinte adevărat, cu vrednicie te-ai încununat.
Slavă…
Făclie luminoasă te-ai arătat celor ce rătăcesc în neguri de păcat. Luminează-ne şi pe noi, Părinte sfinte, cu harul şi rugăciunea ta fierbinte, ca să urmăm spre înnoire, liman de mântuire şi sfinţire.Şi acum…
Fecioară Preacurată, ai milă şi te roagă pentru noi, cei cufundaţi în patimi şi nevoi, să alegem calea de sfinţenie asemenea Sfântului părinte Arsenie care, urmându-ţi ţie, este sălaş strălucitor de curăţie.Cântarea a 3-a
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi a credincioşilor întărire, Unule, iubitorule de oameni.Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Făcându-te asemenea serafimilor prin slujire neprihănită, prin post, rugăciune şi aspră nevoinţă, te-ai îmbogăţit cu rodul ostenelilor, din care ne dăruieşte şi nouă grabnic ajutor.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Prin lacrimă şi nevoinţă, prin jertfă şi suferinţă te-ai făcut, Sfinte Părinte, pildă de curăţie şi răbdare, de-aprinsă rugă şi iubire, ajungând la limanul cel lin, de unde ne ajută ca şi noi să ne sfinţim.
Slavă…
Dumnezeiescule Părinte, izbândă în viaţă şi mângâiere în nevoi, uşurare în ispite şi vindecare de păcate ne dăruieşte celor de am dobândit mijlocirea ta fierbinte şi al tău ajutor.Şi acum…
Preasfântă Măicuţă, podoabă de lumină cerească şi har dumnezeiesc, luminează şi sufletele noastre, ca să cunoască pacea şi bucuria Mirelui Ceresc.Izbăveşte-ne pe noi, fiii tăi, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi şi cere pentru toţi îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Ectenie…
Sedealna, glasul al 2-lea
Apărător puternic şi turn nebiruit te-ai arătat preaînţelepte, celor ce cu credinţă şi cucernicie aleargă la tine, iar cu umilinţă şi nădejde îţi strigă: Sfinte Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule, vino degrabă şi din primejdii ne slobozeşte, ca cel ce stai pururi înaintea Sfintei Treimi.Cântarea a 4-a
Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile mâinilor Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cel ce întreaga-ţi făptură şi inimă le-ai împodobit cu iubirea cea sfântă şi dumnezeiască prin mijlocire, dragoste şi mângâiere pământească, nu înceta din sfinţita rugăciune pentru pacea între oameni şi bunăvoire în lume.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Scânteie de har ce aprinde sufletele noastre de căinţă, de rugă şi ceresc dar eşti pentru noi, Părinte; făclie spre luminare şi cale spre cer, prin smerită ascultare.
Slavă…
Cu râvnă şi trudă neobosită ai adunat, Părinte, vistierii nemuritoare, podoabe şi daruri alese, din care ne îmbogăţeşte pe noi, cei sărăciţi, ce suntem de patimi şi păcate istoviţi.Şi acum…
De dor ceresc şi râvnă sfântă, Preasfânta Preacurata Maică, ne umple inimile noastre; iar prin a ta bună povăţuire, ridică-ne din multa lenevire.Cântarea a 5-a
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, iubitorule de oameni.Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Din dureri, păcate şi amar, aducem lacrimi şi rugă fierbinte, ca să primim iertare şi mângâiere de har prin tine, bun şi sfânt Părinte.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Dăruit de Cerul Preaînalt pentru a noastră mântuire, dreptar te-ai făcut prin povăţuire, inimă curată arzând de foc ceresc şi iubire; arată-ne şi nouă calea ce duce la nepătimire prin iertare de păcate şi dumnezeiască întărire.
Slavă…
Dumnezeiescule Părinte, a pământului românesc odraslă sfântă, sfeşnic luminat şi podoabă binecuvântată, alinare şi vindecare a durerilor, te rugăm, scapă‑ne de viforul primejdiilor.Şi acum…
Prea binecuvântată Stăpână de Dumnezeu Născătoare, de-a pururi a noastră mijlocitoare, caută spre fiii duhovniceşti ai Părintelui Arsenie, povăţuindu-ne pe calea de smerenie şi te roagă Fiului tău să ne păzească de ispita celui rău.Cântarea a 6-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, căci s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Rugămu-te pe tine, Sfinte, ca, prin rugăciunile tale şi cu a ta apărare, degrabă să aflăm uşurare de vicleniile cele multe, dăruindu-ne cu îndurare a ta binecuvântare.
Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cuvânt de înţelepciune, prin glasul tău ceresc, rosteşte-l cu putere inimilor noastre, ca să ne izbăvim de patimi şi năpaste, prin multă străduinţă şi cu adâncă pocăinţă.
Slavă…
Ocrotitor şi pavăză nebiruită eşti celor ce te cheamă la vreme de ispită, căci cu grăbire ridici amara suferinţă unde găseşti un bob de rodnică credinţă stropit cu lacrimă de umilinţă.Şi acum…
Preasfântă Maică, a noastră bună rugătoare, ne fii de-a pururi lumină călăuzitoare pe marea vieţii învolburate de răutate şi păcate, să ajungem la viaţă de sfinţenie asemenea Sfântului Părinte Arsenie.Apoi troparele de după cântarea a 3-a
Izbăveşte-ne pe noi, fii tăi, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi şi cere nouă îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Doamne miluieşte (de 3 ori) Slavă… şi acum…
Părinte de trei ori fericite, jertfelnic slujitor al Tainelor Sfinte, fierbinte rugător şi mare liturghisitor, stâlp de răbdare şi cale de îndreptare, ai multă îndurare spre cei de rele înlănţuiţi, spre cei din lume istoviţi, ai milă şi te roagă Cerescului Părinte să scape şi ale noastre suflete prihănite.
Prochimen: glasul al 4-lea
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului.Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?
Evanghelia de la Ioan 15, 7-16
Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi; şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
Slavă…
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.Şi acum…
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegile noastre.
Stihira glasului al 6-lea
Mare apărător şi rugător te are pe tine neamul românesc, acoperământ şi scăpare te-au dobândit cei ce cu credinţă te cheamă în rugăciune. pentru aceasta nu ne lipsi pe noi fiii tăi de a ta sfântă ocrotire, ca să lăudăm din adâncul sufletelor noastre a tale învăţături şi lucrări bine plăcute lui Dumnezeu.Preotul: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…
Doamne miluieşte (de 12 ori)
Cu mila şi cu îndurările…
Cântarea a 7-a
Tinerii cei au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat‑o cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Sfinte Părinte Arsenie, cel plin de înţelepciune şi dar ceresc, arată pline de fericire sufletele celor ce te laudă şi te cinstesc, învăţându-le să cânte totdeauna: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Prin patimă de mucenic ai devenit strălucitor; aprinzându-ţi sufletul de cerescul dor, ne umple şi ale noastre inimi robite de păcat cu foc ceresc şi-adevărat, ca să cântăm cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă…
Cinstitul tău mormânt, Părinte bun şi sfânt, e pentru ai tăi fii chemaţi şi binecuvântaţi tărâm de pace, linişte şi har, în care noi cântăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.Şi acum…
Viaţă curată şi minte luminată, duh de smerenie şi râvnă spre sfinţenie dăruieşte-ne, Fecioară Preasfântă şi Preacurată, în care noi cântăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.Cântarea a 8-a
Să nu ne laşi, Părinte, lipsiţi de ajutorul tău, că mult ne-am depărtat de Bunul Dumnezeu, de aceea te rugăm: întinde a ta mână, să ne aşezi din nou întru lumină, ca să-L cântăm şi să-L preaînălţăm pe Hristos întru toţi vecii.Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Bobul de credinţă al sufletului meu fă-l să rodească apa cerească a darului tău, ca, împreună cu ai tăi fii, să fiu părtaş veşnicei bucurii, ca să-L slăvim pe Dumnezeu întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.
Hristoase, Preadulce Mântuitor, să nu ne pierzi pe noi robiţi de patimi şi nevoi, ci ne iartă, pentru al nostru solitor, Părintele Arsenie, scump şi sfânt odor.Şi acum…
Primeşte sufletele noastre, o, Maică Sfântă Preacurată, şi ruga noastră cea săracă o înalţă în cerurile sfinte de unde şi al nostru bun Părinte ne ajută cu mult mai mult ca înainte.Cântarea a 9-a
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cine va putea lăuda viaţa ta, fericite Părinte, şi cine va spune mulţimea faptelor tale sfinte de care se împărtăşesc ai tăi fii ce te cinstesc, bucuraţi de a ta ocrotire şi povăţuire, spre a lor sfinţire şi-nduhovnicire?
Stih: Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Prin rugăciune, jertfă şi viaţă neîntinată, pildă aleasă şi binecuvântată te-ai făcut, spre bucuria celor pământeşti şi preaslăvirea celor sfinte şi cereşti.
Slavă…
Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, nu ne uita pe noi cei renăscuţi spre sfinţenie, căci alergăm la tine purtaţi de dragostea firească şi-nvredniciţi de mângâierea cea dumnezeiască.Şi acum…
Măicuţă Sfântă Preacurată, a noastră minunată bucurie, acoperământul celor ce te iubesc pe tine, roagă-te împreună cu dumnezeiescul Arsenie să dobândim cu toţii cerească-mpărtăşire.Cuvine-se cu adevărat să te ferici, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!
Pe cel minunat între slujitorii şi sfinţii Mântuitorului Hristos, care mărgăritar ceresc s-a arătat prin viaţă îngerească şi trudă pământească, pe Părintele Arsenie cel binecuvântat, cu laude şi cântări să-l lăudăm.
Pe steaua cea strălucitoare şi în chip cugetător luminătoare, pe dumnezeiescul Părinte Arsenie, toţi fiii săi, cu mare dragoste cinstindu-l, să-l lăudăm.
Se bucură pământul românesc, tresaltă inimile toate de darul cel dumnezeiesc cu care Domnul şi Măicuţa Lui l-au încununat, căci sufletele noastre în adânc le-a cercetat; pentru aceasta, mulţumirea drept-credincioşilor cu cântări să-l lăudăm.
Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfânt, comoară cerească plămădită din al nostru strămoşesc pământ, pe Arsenie, Părinte Sfânt, cu aleasă dragoste în rugăciuni să-l lăudăm.
Cu dragoste şi mângâiere părintească, ne dărui pace şi linişte cerească, pentru a trăi spre a Domnului slăvire şi a ta pomenire şi cinstire.
Bucură-te, al tuturor creştinilor grabnic mijlocitor, bucură-te, al bolnavilor tămăduitor şi al întristaţilor mângâietor. Bucură-te, al Sfântului Altar ales liturghisitor, bucură-te, cinstit părinte cu sufletul aprins de foc şi ceresc dor, bucură-te, de-a pururi al nostru bun şi sfânt povăţuitor!
Cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Înaintemergătorul Domnului, cu Apostolii, cu mucenicii, cu sfinţii şi toţi cuvioşii, roagă-te lui Dumnezeu, Sfinte preacuvioase Părinte Arsenie, pentru sufletele noastre.
Rugăciune către Sfântul Părintele nostru Arsenie
(pentru cei aflaţi în mari dureri, mâhniri şi boli)
Sfinte preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii, fiii tăi, şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor iertare de păcate şi vindecarea de toată neputinţa.
Părinte Sfinte, ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului ceresc, te chemăm cu amare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: „Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi am să vă ajut mai mult ca şi până acum”.
După cum în viaţă, pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite suferinţe îi tămăduiai îndată, şi acum, pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte; ne scoate din negura păcatelor şi a patimilor; ne dăruieşte binecuvântare ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi luminare desăvârşită.
Doctor şi tămăduitor de orice suferinţe, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi, şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău izvorâtor de pace, de har şi de binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte. Îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt, spre slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu