După obişnuitul început, zicem:
Tropare glasul al 4-lea:
Pe Sfântul Părinte Arsenie, slujitorul cel plin de râvnă şi dragoste
dumnezeiască, cu bucurie, toţi cei credincioşi să-l lăudăm, căci sfânt
povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a dăruit Dumnezeu, spre izbăvire de
necazuri, boli şi suferinţe, spre mântuirea şi sfinţirea sufletelor
noastre.
(de două ori)
Slavă… şi acum…
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururi a spune puterile tale noi
nevrednicii, că, de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi
izbăvit pe noi din atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum
slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii
tăi pururi din toate nevoile.
Psalmul 50
CANONUL: Cântarea întâi, glasul al 8-lea
Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând,
israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Vlăstar ales din pământ românesc, plămădit cu har în grădina Maicii
Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare, daruri cereşti şi roade
nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastă mântuire.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai
purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire prin care, ca un părinte
adevărat, cu vrednicie te-ai încununat.
Slavă…
Făclie luminoasă te-ai arătat celor ce rătăcesc în neguri de păcat.
Luminează-ne şi pe noi, Părinte sfinte, cu harul şi rugăciunea ta
fierbinte, ca să urmăm spre înnoire, liman de mântuire şi sfinţire.
Şi acum…
Fecioară Preacurată, ai milă şi te roagă pentru noi, cei cufundaţi în
patimi şi nevoi, să alegem calea de sfinţenie asemenea Sfântului
părinte Arsenie care, urmându-ţi ţie, este sălaş strălucitor de curăţie.
Cântarea a 3-a
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit
Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti
marginea doririlor şi a credincioşilor întărire, Unule, iubitorule de
oameni.
Stih:
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Făcându-te asemenea serafimilor prin slujire neprihănită, prin post,
rugăciune şi aspră nevoinţă, te-ai îmbogăţit cu rodul ostenelilor, din
care ne dăruieşte şi nouă grabnic ajutor.
Stih:
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Prin lacrimă şi nevoinţă, prin jertfă şi suferinţă te-ai făcut,
Sfinte Părinte, pildă de curăţie şi răbdare, de-aprinsă rugă şi iubire,
ajungând la limanul cel lin, de unde ne ajută ca şi noi să ne sfinţim.
Slavă…
Dumnezeiescule Părinte, izbândă în viaţă şi mângâiere în nevoi,
uşurare în ispite şi vindecare de păcate ne dăruieşte celor de am
dobândit mijlocirea ta fierbinte şi al tău ajutor.
Şi acum…
Preasfântă Măicuţă, podoabă de lumină cerească şi har dumnezeiesc,
luminează şi sufletele noastre, ca să cunoască pacea şi bucuria Mirelui
Ceresc.
Izbăveşte-ne pe noi, fiii tăi, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule
de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un
grabnic ajutător în nevoi şi cere pentru toţi îndreptare, sufletelor
luminare şi trupurilor vindecare.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la
necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Ectenie…
Sedealna, glasul al 2-lea
Apărător puternic şi turn nebiruit te-ai arătat preaînţelepte, celor
ce cu credinţă şi cucernicie aleargă la tine, iar cu umilinţă şi nădejde
îţi strigă: Sfinte Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule, vino
degrabă şi din primejdii ne slobozeşte, ca cel ce stai pururi înaintea
Sfintei Treimi.
Cântarea a 4-a
Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile mâinilor Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.
Stih:
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cel ce întreaga-ţi făptură şi inimă le-ai împodobit cu iubirea cea
sfântă şi dumnezeiască prin mijlocire, dragoste şi mângâiere
pământească, nu înceta din sfinţita rugăciune pentru pacea între oameni
şi bunăvoire în lume.
Stih:
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Scânteie de har ce aprinde sufletele noastre de căinţă, de rugă şi
ceresc dar eşti pentru noi, Părinte; făclie spre luminare şi cale spre
cer, prin smerită ascultare.
Slavă…
Cu râvnă şi trudă neobosită ai adunat, Părinte, vistierii
nemuritoare, podoabe şi daruri alese, din care ne îmbogăţeşte pe noi,
cei sărăciţi, ce suntem de patimi şi păcate istoviţi.
Şi acum…
De dor ceresc şi râvnă sfântă, Preasfânta Preacurata Maică, ne umple
inimile noastre; iar prin a ta bună povăţuire, ridică-ne din multa
lenevire.
Cântarea a 5-a
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, iubitorule de oameni.
Stih:
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Din dureri, păcate şi amar, aducem lacrimi şi rugă fierbinte, ca să
primim iertare şi mângâiere de har prin tine, bun şi sfânt Părinte.
Stih:
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Dăruit de Cerul Preaînalt pentru a noastră mântuire, dreptar te-ai
făcut prin povăţuire, inimă curată arzând de foc ceresc şi iubire;
arată-ne şi nouă calea ce duce la nepătimire prin iertare de păcate şi
dumnezeiască întărire.
Slavă…
Dumnezeiescule Părinte, a pământului românesc odraslă sfântă, sfeşnic
luminat şi podoabă binecuvântată, alinare şi vindecare a durerilor, te
rugăm, scapă‑ne de viforul primejdiilor.
Şi acum…
Prea binecuvântată Stăpână de Dumnezeu Născătoare, de-a pururi a
noastră mijlocitoare, caută spre fiii duhovniceşti ai Părintelui
Arsenie, povăţuindu-ne pe calea de smerenie şi te roagă Fiului tău să ne
păzească de ispita celui rău.
Cântarea a 6-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile
mele, căci s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat
de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Rugămu-te pe tine, Sfinte, ca, prin rugăciunile tale şi cu a ta
apărare, degrabă să aflăm uşurare de vicleniile cele multe, dăruindu-ne
cu îndurare a ta binecuvântare.
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cuvânt de înţelepciune, prin glasul tău ceresc, rosteşte-l cu putere
inimilor noastre, ca să ne izbăvim de patimi şi năpaste, prin multă
străduinţă şi cu adâncă pocăinţă.
Slavă…
Ocrotitor şi pavăză nebiruită eşti celor ce te cheamă la vreme de
ispită, căci cu grăbire ridici amara suferinţă unde găseşti un bob de
rodnică credinţă stropit cu lacrimă de umilinţă.
Şi acum…
Preasfântă Maică, a noastră bună rugătoare, ne fii de-a pururi lumină
călăuzitoare pe marea vieţii învolburate de răutate şi păcate, să
ajungem la viaţă de sfinţenie asemenea Sfântului Părinte Arsenie.
Apoi troparele de după cântarea a 3-a
Izbăveşte-ne pe noi, fii tăi, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule
de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un
grabnic ajutător în nevoi şi cere nouă îndreptare, sufletelor luminare
şi trupurilor vindecare.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la
necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Doamne miluieşte (de 3 ori) Slavă… şi acum…
Părinte de trei ori fericite, jertfelnic slujitor al Tainelor Sfinte,
fierbinte rugător şi mare liturghisitor, stâlp de răbdare şi cale de
îndreptare, ai multă îndurare spre cei de rele înlănţuiţi, spre cei din
lume istoviţi, ai milă şi te roagă Cerescului Părinte să scape şi ale
noastre suflete prihănite.
Prochimen: glasul al 4-lea
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului.
Stih:
Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?
Evanghelia de la Ioan 15, 7-16
Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea
ce voiţi şi se va da vouă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să
aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai mei. Precum M-a iubit pe
Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea mea, după
cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
Acestea vi le-am spus ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră
să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul
precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca
sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii
Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că
sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni,
pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit
să mergeţi şi roadă să aduceţi; şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să
vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
Slavă…
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum…
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stih:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegile noastre.
Stihira glasului al 6-lea
Mare apărător şi rugător te are pe tine neamul românesc, acoperământ
şi scăpare te-au dobândit cei ce cu credinţă te cheamă în rugăciune.
pentru aceasta nu ne lipsi pe noi fiii tăi de a ta sfântă ocrotire, ca
să lăudăm din adâncul sufletelor noastre a tale învăţături şi lucrări
bine plăcute lui Dumnezeu.
Preotul: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…
Doamne miluieşte (de 12 ori)
Cu mila şi cu îndurările…
Cântarea a 7-a
Tinerii cei au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa
Treimii, văpaia cuptorului au călcat‑o cântând: Dumnezeul părinţilor
noştri, bine eşti cuvântat.
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Sfinte Părinte Arsenie, cel plin de înţelepciune şi dar ceresc, arată
pline de fericire sufletele celor ce te laudă şi te cinstesc,
învăţându-le să cânte totdeauna: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti
cuvântat.
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Prin patimă de mucenic ai devenit strălucitor; aprinzându-ţi sufletul
de cerescul dor, ne umple şi ale noastre inimi robite de păcat cu foc
ceresc şi-adevărat, ca să cântăm cu credinţă: Dumnezeul părinţilor
noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă…
Cinstitul tău mormânt, Părinte bun şi sfânt, e pentru ai tăi fii
chemaţi şi binecuvântaţi tărâm de pace, linişte şi har, în care noi
cântăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum…
Viaţă curată şi minte luminată, duh de smerenie şi râvnă spre
sfinţenie dăruieşte-ne, Fecioară Preasfântă şi Preacurată, în care noi
cântăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Să nu ne laşi, Părinte, lipsiţi de ajutorul tău, că mult ne-am
depărtat de Bunul Dumnezeu, de aceea te rugăm: întinde a ta mână, să ne
aşezi din nou întru lumină, ca să-L cântăm şi să-L preaînălţăm pe
Hristos întru toţi vecii.
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Bobul de credinţă al sufletului meu fă-l să rodească apa cerească a
darului tău, ca, împreună cu ai tăi fii, să fiu părtaş veşnicei bucurii,
ca să-L slăvim pe Dumnezeu întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.
Hristoase, Preadulce Mântuitor, să nu ne pierzi pe noi robiţi de
patimi şi nevoi, ci ne iartă, pentru al nostru solitor, Părintele
Arsenie, scump şi sfânt odor.
Şi acum…
Primeşte sufletele noastre, o, Maică Sfântă Preacurată, şi ruga
noastră cea săracă o înalţă în cerurile sfinte de unde şi al nostru bun
Părinte ne ajută cu mult mai mult ca înainte.
Cântarea a 9-a
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară
curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de
trup.
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Cine va putea lăuda viaţa ta, fericite Părinte, şi cine va spune
mulţimea faptelor tale sfinte de care se împărtăşesc ai tăi fii ce te
cinstesc, bucuraţi de a ta ocrotire şi povăţuire, spre a lor sfinţire
şi-nduhovnicire?
Stih:
Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Prin rugăciune, jertfă şi viaţă neîntinată, pildă aleasă şi
binecuvântată te-ai făcut, spre bucuria celor pământeşti şi preaslăvirea
celor sfinte şi cereşti.
Slavă…
Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, nu ne uita pe noi cei renăscuţi
spre sfinţenie, căci alergăm la tine purtaţi de dragostea firească
şi-nvredniciţi de mângâierea cea dumnezeiască.
Şi acum…
Măicuţă Sfântă Preacurată, a noastră minunată bucurie, acoperământul
celor ce te iubesc pe tine, roagă-te împreună cu dumnezeiescul Arsenie
să dobândim cu toţii cerească-mpărtăşire.
Cuvine-se cu adevărat să te ferici, Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce
eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât
serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe
tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!
Pe cel minunat între slujitorii şi sfinţii Mântuitorului Hristos,
care mărgăritar ceresc s-a arătat prin viaţă îngerească şi trudă
pământească, pe Părintele Arsenie cel binecuvântat, cu laude şi cântări
să-l lăudăm.
Pe steaua cea strălucitoare şi în chip cugetător luminătoare, pe
dumnezeiescul Părinte Arsenie, toţi fiii săi, cu mare dragoste
cinstindu-l, să-l lăudăm.
Se bucură pământul românesc, tresaltă inimile toate de darul cel
dumnezeiesc cu care Domnul şi Măicuţa Lui l-au încununat, căci sufletele
noastre în adânc le-a cercetat; pentru aceasta, mulţumirea
drept-credincioşilor cu cântări să-l lăudăm.
Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfânt, comoară cerească
plămădită din al nostru strămoşesc pământ, pe Arsenie, Părinte Sfânt, cu
aleasă dragoste în rugăciuni să-l lăudăm.
Cu dragoste şi mângâiere părintească, ne dărui pace şi linişte
cerească, pentru a trăi spre a Domnului slăvire şi a ta pomenire şi
cinstire.
Bucură-te, al tuturor creştinilor grabnic mijlocitor, bucură-te, al
bolnavilor tămăduitor şi al întristaţilor mângâietor. Bucură-te, al
Sfântului Altar ales liturghisitor, bucură-te, cinstit părinte cu
sufletul aprins de foc şi ceresc dor, bucură-te, de-a pururi al nostru
bun şi sfânt povăţuitor!
Cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Înaintemergătorul Domnului, cu
Apostolii, cu mucenicii, cu sfinţii şi toţi cuvioşii, roagă-te lui
Dumnezeu, Sfinte preacuvioase Părinte Arsenie, pentru sufletele noastre.
Rugăciune către Sfântul Părintele nostru Arsenie
(pentru cei aflaţi în mari dureri, mâhniri şi boli)
Sfinte preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor
noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai
fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în
vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii, fiii tăi,
şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor iertare de păcate şi
vindecarea de toată neputinţa.
Părinte Sfinte, ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului ceresc, te
chemăm cu amare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare
sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin
tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: „Eu mă duc, dar de
acolo de unde voi fi am să vă ajut mai mult ca şi până acum”.
După cum în viaţă, pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite
suferinţe îi tămăduiai îndată, şi acum, pe noi cei păcătoşi, însă
chemaţi cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc
şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte; ne scoate
din negura păcatelor şi a patimilor; ne dăruieşte binecuvântare ca să
purtăm crucea vieţii spre înviere şi luminare desăvârşită.
Doctor şi tămăduitor de orice suferinţe, te rugăm, vindecă-ne pe noi,
fiii tăi, şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea
sfântă a mormântului tău izvorâtor de pace, de har şi de binecuvântarea
ta de bun şi sfânt Părinte. Îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu
aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt, spre
slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor
noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile
Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie,
miluieşte-ne pe noi păcătoşii.