duminică, 17 mai 2015

Minunile parintelui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca - Minuni, mărturii

        Un om luminat de Dumnezeu, părintele Arsenie Boca veghează şi astăzi, dincolo de moarte, asupra românilor. Minunile sale sunt o certitudine pentru toţi cei care au simţit, pe trupul lor, miracolul vindecării. De boli, de griji, de suflet greu.
        Multe dintre faptele incredibile ce i-au insotit trecerea prin lumea asta pot fi privite de sceptici drept basme, scorneli bigote sau mituri. Numai ca miile de patiti care au trait fara anestezie minunile parintelui sunt convinsi ca totul s-a petrecut aievea. Unii sceptici au trecut marea indoielii intr-o clipita.
     

  



           Nu exista credincios sa nu fi auzit vorbindu-se despre minunile pe care le face parintele Arsenie Boca, decedat in noiembrie 1989. Numerosi preoti povestesc despre parintele Arsenie care marturisea ca “dupa ce o sa piara asta” – si isi arata cortul de piele – , “voi ajuta pe mai multi”. Mormantul parintelui Arsenie, de la manastirea Prislop, constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din tara, in ultimii ani numarul de pelerini veniti pe 28 noiembrie (ziua in care monahul a decedat) fiind de 30.000 – 40.000 de oameni.
Mormantul – minune
          Pentru a ajunge la mormantul parintelui Arsenie, aflat in cimitirul manastirii, trebuie urcata o carare de munte imprejmuita de brazi. Mormantul este mereu inconjurat de flori, iar iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai crancene. Majoritatea celor ce ingenuncheaza in fata crucii pe care scrie Arsenie Boca spun ca l-au simtit pe parinte in preajma lor. Au simtit ca pacatele lor le sunt iertate, iar rugaciunile le sunt ascultate si chiar indeplinite. „Am fost la mormantul parintelui de trei ori. De fiecare data l-am rugat sa ma ajute sa construiesc o biserica”, povesteste preotul Constantin Stuparu, paroh al bisericii Sf. Nectarie din Braniste.

Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu!”
       Parintele a lasat cuvintele acestea drept testament: „Eu acum nu va pot ajuta, dar daca am sa plec de aici sa stiti ca v-ajut, numai sa veniti la mine! Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu!”. Si credinciosii vorbesc mereu despre minunile care se fac prin rugaciunile parintelui. „Mie, parintele Arsenie, prin rugaciunile sale, mi-a vindecat copilul bolnav. Vai! Copilul meu era sa moara, era sa se intample un necaz, un accident si cred ca numai rugaciunea parintelui Arsenie ne-a izbavit si ne-a scapat copilul de la o moarte napraznica sau de la alte necazuri”, a spus unul dintre acestia.

Oracol divin

       Cei care l-au cunoscut pe parintele Arsenie Boca povestesc ca acesta era un om tacut si nimeni nu l-a vazut zambind. Era aspru si cu sine, dar si cu ceilalti. Parintele fascina multimile cu darul sau de a sti totul despre fiecare credincios pe care il privea in ochi. In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de “oracol divin”! „Parintele era vazator cu duhul. In timpul razboiului, la usa chiliei se adunau puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: «Tu, pune-ti o cruce dupa casa… Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste». Cateva zile mai tarziu, femeia se intorcea la chilie, spunand: «Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste».


I-a adus pe multi pe drumul cel bun
        Se spune ca in timpul cat a fost arestat, celula in care era inchis parintele Arsenie a fost gasita de gardieni descuiata in fiecare dimineata, asa incat au ajuns sa spuna ca nu ei trebuie sa-l pazeasca pe parintele, ci invers. De asemenea, sunt marturii ca la canal, urmarind sa-l umileasca pe parintele Arsenie Boca, l-au dus intr-o celula cu delincventi de drept comun. Rezultatul a fost ca delincventii s-au intors de la faptele lor rele, vazandu-l si ascultandu-l pe parinte, si l-au ocrotit.

Minuni la parastasul parintelui Arsenie Boca


Pe 28 noiembrie 2010, Biserica Ortodoxa Romana a randuit sa se oficieze la Manastirea Prislop, aflata in imediata apropiere a muntilor Retezat, parastasul parintelui Arsenie Boca, prilejuit si de faptul ca se implineau 100 ani de la nasterea parintelui.
Ca de obicei la manastirea Prislop s-au adunat mii de pelerini din intreaga tara,multi dintre ei pentru faptul ca parintele a fost grabnic ajutator la suferintele lor si le-a ascultat rugacinile spuse dealungul anilor la mormantul lui... alti sa-si vindece neputintele cu prilejul acestui parastas... alti din dragoste si respect pentru parinte... categorie printre care vreau sa cred ca ma numar si eu, care ajungeam la mormantul parintelui pentru a castiga cateva clipe de liniste sufleteasca de la cel pe care il consider aproape de sufletul meu.
Era pentru a treia oare cand Dumnezeu imi calauzea pasii la manastirea Prislop. De data aceasta impreuna cu gandurile bune si rugaciuni am dus la mormantul parintelui un vas care continea tufanele prospat inflorite.
Ajugand tarziu in noapte... cam la 2 ceasuri dupa miezul noptii, pentru a gasi un loc de parcare cat mai aproape de manastire, m-am indreptat cu multa dragoste spre mormantul parintelui, unde am aprins lumanari si am pus vasul cu flori langa crucea parintelui, impreuna cu o rugacine pentru odihna vesnica. Am mai ramas cateva minute alaturi de alti pelerini, ceva mai vrednici decat mine, care cantau cantece religioase sau colinde si spuneau ragaciuni catre Domnul, apoi m-am indreptat catre biserica manastiri, spre reculegere si inchinaciune la icoanele din interior.
Desi veneam a treia oara la manastirea Prislop, din diferite motive nu reusisem sa patrund in interiorul batranei si micutei biserici in care se oficiaza slujbele religioase. Spre dezamagirea mea, probabil din motive de securitate... desi se luasera o serie de masuri suplimentare pentru ca evenimentul sa se desfasoare fara incidente, pe langa politie fiind angajata si o firma de securitate...
Lacasul Domnului era incuiat. Am mai ramas cateva minute in apropierea biserici, timp in care am luat o sticla cu apa sfintita, m-am retras vreo 2-3 ore in masina cu care venisem, pentru a ma incalzi de temp[eratura destul de scazuta a diminetii, specifica zonelor intramontane in aceasta perioada. pe la 7, 30 cand consideram ca trebuie sa inceapa slujba de dimineata, m-am intors in curtea manastirii, sperand sa asist la slujba in biserica.
Spre dezamagirea mea, alti pelerini fusesera mai vrednici ca mine si uitand de cele sfinte se calcau in picioare pentru a intra in biserica. In curte deja maicutele si preotii incepusera activitatea ecumenica... Maicutele primeau acatistele de la enoriasi, iar un grup de preoti faceau sluja cuvenita pentru Taina Sfantului Maslu.
Deodata pe langa mine a trecut o femeie care avea un comportament ciudat cu sunete si miscari necontrolate nespecifice unui om normal. Lumea din jurul ei o priveau se inchinau si apoi o ignorau...lucru pe care recunosc ca l-am facut si eu, desi in gand mi-am zis ca este posedata de un diavol.
M-am asezat la coada care se formase pentru intrarea in biserica seperand sa ii vad interiorul si sa ma incain la iconostas. Desi in usa bisericii erau trei oameni de la firma de paza care incercau cu mari eforturi sa faca ordine... eforturile lor erau zadarnice. M-am hotarat sa-i sprijin incercand mai mult cu propavaduirea celor sfinte, apeland la iubirea aproapelui si mai putin la forta.
Cu ajutorul Domnului oamenii s-au mai domolit olecuta, dar aceasta liniste era stricata chiar de anumite fete bisericesti care incalcau ordinea incercand sa introduca peste rand rude, prieteni sau cunoscuti. Situatia s-a mai limpezit in momentul in care au sosit inaltele fete bisericesti care trebuiau sa oficieze Liturghia si slujba de pomenire a parintelui.. si o parte au plecat sa-i vada si sa primeasca binecuvantarea.
In acest moment de relativa acalmie, oameni de la firma de paza, drept multumire ca i-am ajutat mi-au facut invitatia sa intru in biserica, banuind ca imi doresc acest lucru.
Am rezistat tentatiei si am refuzat considerand ca nu respectasem regula de a intra conform randului si m-am indreptat spre locul special amenajat unde urma sa se desfasoare liturghia oficiata de inaltele fete bisericesti in frunte cu IPS Gurie.
Cunosteam ca la strana va fi corul maicutelor de la singura scoala de cantarete din Romania, care exista la manastirea Prislop, ocazie cu care am simtit ca aud glasul ingerilor din Cer. Vremea devenise tot mai friguroasa si in timpul liturghiei, dupa o noapte senina au aparut primi fulgi de zapada.
Frigul patrunzator si faptul ca multimea se adunase in jurul celor care oficiau slujba, m-au indemnat sa incerc sa ajung in interiorul biserici sa-i vad interiorul si macar pentru cateva minute sa ma incalzesc. Mi-am propus sa fac acest lucru dupa ce se va citii Evanghelia si se va iesi cu Sfintele daruri.M-am dus spre intrarea biserici care era la doi pasi de locul in care se oficia Liturghia, dar era inca rand la intrare insa ceva mai ordonat si linistit. M-am asezat la rand si am ascultat in paralel desfasurarea Liturghiei.
Incet-incet am ajuns la intrare, dar cum se terminase slujba, s-a creat din nou animozitate deoarece au venit sa intre in biserica enoriasii care vroiau sa se impartaseasca. Printre ei ne-am strecurat si noi cei care eram deja in fata. In momentul in care mai aveam cca 2 m pana la iconostas, in spatele meu tinand o lumanare in mana a inceput sa se manifeste la fel ca in curtea manastirii... femeia pe care o vazusem ceva mai devreme.
De regula sunt un om care incerc sa nu-i derajez pe cei din jurul meu sau sa ies in evidenta. Dar in aceea clipa Dumnezeu m-a luminat sa ma intorc si sa fac cruce cu palma asupra capului femeii. In urmatoarea clipa femeia a inceput sa se agite si mai tare. Eu mi-am amintit de cuvintele adresate de Mantuitor cand a incercat sa-l ispiteasca diavolul... "Inapoia mea satana ca scris este Domnului si Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-i slujesti".
Ca prin farmec femeia s-a linistit si a disparut in multime. Eu am continuat lucrul pentru care intrasem in biserica. M-am inchinat la iconostas si la celelalte icoane si m-am grabit sa ies pentru a face loc si celorlalti enoriasi care asteptau la use. Cu trei pasi inainte de a iesi din biserica din randul celor care intrau in biserica, mi-s-a adresat o femeie, care dupa haine am recunoscut-o ca este femeia pe care eu o considerasem posedata. Era total transfigurata.. avea o fata de om linistit complet normal Mi-a zis: "Va rog sa ma scuzati... ma cheama Maria."
Si eu am iesit din biserica un pic bulversat. Mai participasem la alte slujbe unde se oficia Taina Sfantului Maslu.. auzisem glasul diavolului... dar nu vazusem infrangerea lui. Mi-am amintit de spusele Mantuitorului atunci cand Apostoli Il intrebau de ce ei nu pot sa vindece precum o facea El..Si IIsus le-a spus: "Acest neam de diavoli pot fi alungati prin post si rugaciuni" Se pare ca la rugaciunile parintelui Arsenie Boca care dorea sa o ajute pe aceasta femeie care venise aici spre vindecare Dumnezeu m-a folosit drept intermediar, deoarece prin botez toti fiind imbracati In Hristos... poate si pentru faptul ca in acest post al Craciunului imi propusesem sa il tin un post ceva mai strict si rugaciuni mai multe.
Nevrednicul, ticalosul si pacatosul

 COPILUL CARE A MERS
      O altă minune de-a părintelui Arsenia Boca o aflăm chiar din cartea „Ale mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. În anul 1950, aflat la mănăstirea Prislop, duhovnicul a ieșit din mănăstire și toți enoriașii s-au aplecat în fața lui sărutându-i mâna în semn de respect. Doar un copil a rămas pe pătura de pe iarba din fața mănăstirii, deoarece acesta nu putea umbla. Unchiul copilului i-a cerut iertare părintelui Arsenie Boca pentru că nepotul său nu îl poate cinsti cum se cuvine, însă duhovnicul românilor i-a spus acestuia că poate să meargă. I-a întins mâna copilului, iar acesta, cu un deget, s-a sprijinit de mâna grea a preotului și s-a ridicat. Din acea zi putea să meargă fără nicio problemă

ORBUL CARE A VĂZUT
      Părintele Arsenie Boca i-a redat vederea unui orb, uimind pe toată lumea cu minunea sa. La o mare sărbătoare, acesta i-a spus bărbatului nevăzător să iasă din biserică, însă mulțimea spunea că nu va putea deoarece nu vede. Arsenie Boca le-a zis enoriașilor să-l lasă să iasă singur de pe ușa bisericii, iar bărbatul a exclamat când a văzut lumina de afară: „Eu văs!

O batrana bolnava ce se putea deplasa doar in baston a povestit ca a reusit sa urce la mormantul parintelui, fara sa observe ca nu a avut nevoie de sprijin. Cand a plecat de acolo, batrana se putea deplasa usor, ca si cand boala ii disparuse ca prin minune.

Puterea vindecării, după moarte Un alt preot, David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca, relata că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise. „O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, relata părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. Acesta adăuga că în copilărie se afla la mănăstire şi l-a întâlnit pe Arsenie Boca. A simţit nevoia să îi strângă mâna duhovnicului şi să o aşeze pe creştetul său. „Atunci părintele a spus: Tu vei fi călugăr, te vei numi David şi vei sta sus, într-un vârf de munte. Îţi vei căuta multă vreme calea prin alte locuri, dar până la urmă vei veni să ridici o mănăstire tot aici, în Ardeal, aproape de casă. Acestea s-au întâmplat întocmai”, povestea David Stoica.

Citeste mai mult: adev.ro/nkxt27
                Mie, parintele Arsenie, prin rugaciunile sale, mi-a vindecat copilul bolnav. Vai! Copilul meu era sa moara, era sa se intample un necaz, un accident si cred ca numai rugaciunea parintelui Arsenie ne-a izbavit si ne-a scapat copilul de la o moarte napraznica sau de la alte necazuri”, a povestit un alt credincios.
              "Sotul meu se imbolnavise de o boala foarte grea. Dupa 3 saptamani de spitalizare, medicul a considerat potrivit sa il lase acasa, considerand ca dragostea si caldura familiala, precum si ingrijirea atenta ii pot face mai mult bine decat un pat de spital. Cu toate ca era foarte slabit, l-am rugat sa mergem cu fratele lui la Prislop, era 27 noiembrie. Cu mare greutate am pornit la drum a doua zi, dis de dimineata. Nici acum nu stiu cum am reusit sa trecem de toate masinile care erau parcate si sa ajungem chiar la poarta manastirii. Am intrat, am stat la sfanta Liturghie apoi am mers sus la mormant. Prin voia parintelui, ni s-a facut loc sa mergem in fata (eu eram insarcinata in 7 luni). Sotul meu a inghenuncheat si s-a rugat. Cat a stat asa nu stiu. Cand s-a ridicat, era alt om. Fata ii era strabatuta de o bucurie si o lumina. Nu mi-a zis nimic decat: hai sa mergem. Abia cand am ajuns jos mi-a zis: toata slabiciunea din trup mi-a trecut. Imi simt capul usor si ma simt mult mai bine. La intoarcere a putut chiar sa conduca masina aproape 200 km. Apoi, cand am fost la control, medicii au confirmat ca sotul meu era vindecat", a povestit femeia despre miracolul trait de ea in 2008.

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.
Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu…
Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala dar neindulcit.
Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control”
Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip.
O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala.

Sa incerce toti careau probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că “transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii.
Îi spuneam că îmi cade părul iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere.
Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.



Înainte de căsătorie ne-am dus amândoi la Mănăstirea Prislop pentru a primi de la Părintele Arsenie binecuvântare pentru căsătorie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim.
Odată cu noi a venit la mănăstire şi un băiat de vreo 25 de ani, olog.
Patru oameni l-au dus în braţe.
Sâmbătă seara l-a spovedit, iar duminică oamenii l-­au dus în biserică.
Când ne-am împărtăşit cu toţii, acel olog a rămas în urmă.
Oamenii s-au apropiat să-l ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis unuia:
 ”Nu-l lua de braţ, Gheorghe . Ridică-te în picioare”.
“Dar, Părinte de patru ani de zile nu am mai umblat !”.
“Ridică-te în picioare şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă! Dai un pas, mai dai un pas şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfânta Împărtăşanie să pătrundă în toate încheieturile mele, în toţi rărunchii mei şi să mă fac sănătos”.
Şi l-a împărtăşit şi a ieşit din biserică la braţ cu acei oameni.
S-a mirat toată lumea, iar mama lui plângea de bucurie de uda pământul. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş


Povestirile unei credincioasa din SINCA VECHE, un sat din Tara Fagarasului
La vremea cand era doar o copila, Lucia Chima se ghemuia in varful patului, langa soba incinsa si asculta, cu pisica in brate, minunatele povesti ale mamei, despre un calugar ce aparuse prin satele fagarasene, impresionand multimile cu vorba sa. Se auzise ca ar fi mot, venit din Muntii Apuseni. I se spunea, inca de atunci, “biciul lui Dumnezeu”… Raspandita prin satele de la poalele Fagarasilor, vestea aduna multimi de oameni la Manastirea Sambata, acolo unde predica acel tanar monah, ce parea sa deschida cerurile. Erau anii primejdiosi ai celui de-al doilea razboi mondial, iar lumea cauta cu infrigurare semne de sprijin din partea lui Dumnezeu. Dupa ce se intorceau de la manastire, taranii povesteau, de-a dreptul cutremurati, cum le citise gandurile acel monah. Parintele fascina multimile cu darul sau de-a sti totul despre fiecare credincios pe care il privea in ochi. In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de “oracol divin”! Lucia Chima povesteste: “Pe vremea cand eu inca nu ma nascusem, un unchi al mamei lucra impreuna cu o echipa de meseriasi la restaurarea unor parti din asezamantul manastiresc. Intr-o buna zi a mai fost adus inca un mester, chiar de la noi din sat. Cand barbatul a intrat in curtea manastirii, unde era dezordine ca intr-un santier, s-a impiedicat de un capat de bustean pe care l-a injurat napraznic. In aceeasi zi, spre sfarsitul amiezii, parintele Arsenie, abia intors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru slujba vecerniei. El s-a oprit langa acel strain, in curte, de fata cu unchiul mamei, si l-a apostrofat: “Ma, Gheorghe, ce vina are lemnul ca tu te-ai impiedicat de el? Si sa nu mai injuri in sfanta manastire niciodata, ca sa nu te certe Dumnezeu in locul meu!”. Unchiul, impreuna cu cei aflati in preajma, au impietrit, iar mesterul vinovat se uita la tanarul calugar cu gura cascata. Parintele nu avusese de unde sa afle nici intamplarea cu pricina, nici numele barbatului din Sinca, pe care il vedea pentru prima oara in viata… De la astfel de fapte modeste, dar uimitoare, a inceput sa creasca legenda parintelui Boca! Altadata, imi povestea mama, o familie de crestini din Tohan s-a dus la Sambata pentru un maslu. Cu aceeasi ocazie, taranii s-au plans ca li se furasera caii de curand. Dupa ce i-a ascultat, parintele a raspuns scurt: “Duceti-va pana in Poiana Marului la alde Ilie Tamadau, sa va luati caii inapoi, dar sa-mi promiteti ca nu va luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de Sus alte pacate…””. Asa a-nceput legenda parintelui Arsenie Boca, iar dupa mutarea sa la Manastirea Prislop, fagarasenii, care il considerau inca de pe atunci ca un “bun” al lor, au mers dupa el pana in Tara Hategului. Oamenii plecau in grupuri de cateva carute, cu merinde la ei, din cele mai indepartate colturi ale Tarii Fagarasului, si se intorceau acasa peste 3-4 zile. Parintele Arsenie Boca nu a uitat intreaga viata aceasta emotionanta fidelitate duhovniceasca, exclamand de nenumarate ori: “Astia sunt fagarasenii mei, poporul meu in picioare!”. In 1949, dupa cea dintai arestare a parintelui, s-a aratat primul mare semn dumnezeiesc. Lumea vorbea ca intr-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in arestul Securitatii de la Hateg, de doi militieni brutali. Amandoi il apucasera de subsuori, luandu-l pe sus, in timp ce il insultau si il batjocoreau. Satrapii insisi au povestit peste ani cum parintele, inca buimac de somn, le-a iertat nelegiuirea, dar atat mana dreapta a unuia, cat si mana stanga a celuilalt, adica exact cele care l-au atins, s-au uscat in scurt timp… Cei doi au ramas infirmi pe viata si traiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca minunile parintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si cine indraznea sa il atinga cu dusmanie va fi ars de para focului dumnezeiesc!




Portret de sfant
“L-am intalnit pe parintele Arsenie pentru prima oara in 1984, cand am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, parintele era surghiunit, fusese indepartat de la Sambata, dar vestile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face aparitia parintele, se ducea si lumea, grabnic. Unii au umblat dupa el o viata intreaga, fara sa apuce sa-l mai vada. Eu am avut norocul asta la 24 de ani. Era inainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vietii mele acea intalnire! Cand am pasit in biserica, dupa un lung si obositor drum, lumea astepta la rand, asezata pe cateva siruri. Parintele Arsenie vorbea cu glas tunator, de rasuna tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel putin asa mi s-a parut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfintii pictati de el insusi in fresca. Cand m-a strafulgerat cu privirea, prima oara, de departe, am simtit ca inmarmuresc. Desi albise deja, caci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albastri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfintii din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca iti strapungea fiinta, pur si simplu. Te simteai impietrit si parca infricosat de pacatele pe care urma sa le marturisesti. Parintele vorbea rar si apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rusineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce stiau ca facusera, si ieseau din rand, parasind biserica inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei “dezertori”, cum ii numea el, nu puteau suporta sa fie tintuiti drept in inima. Depun marturie oricand: lumea se uita la parintele Arsenie ca la un apostol. Unii vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa – “Sfantul”, “Apostolul”… Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de vorbe. “Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta, despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor duhovnicesti”. Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca parintele ne [auzise] gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la parintele Argatu, si pe la maica Veronica…” Dar experienta mistica traita de Lucia Chima in prezenta marelui duhovnic ortodox abia incepea!
Biciul lui Dumnezeu
“Stateam cuminte si asteptam sa-mi vina randul. Parintele tuna si fulgera la crestini, iar eu ma faceam tot mai mica, pe masura ce ma apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o caciula pe cap si cu pantofii incaltati in galosi, parintele Arsenie catehiza, predica, mustra si binecuvanta, dezvaluind pacatele fiecaruia, dupa masura. Am fost martora unor scene care m-au infricosat… Un barbat de vreo 50 de ani se arsese pe fata cu azot si era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la parintele, ci doar pentru a-i inmana un modest pomelnic. Duhovnicul l-a strapuns cu privirea, dupa care l-am auzit spunand: “De ce crezi tu, crestine, ca te-ai ars chiar pe fata, ca sa fii respingator pentru toata lumea?” Barbatul amutise. “Sa-ti spun eu de ce… Ti-ai batut joc de o fata in tinerete, dar nu ai luat-o de nevasta. A ramas singura, pana la varsta asta, si este si stearpa, pe deasupra, fiindca a avortat, ca sa evite rusinea unui copil fara tata, iar de atunci, n-a mai putut ramane insarcinata. Ai pacatuit si tu, dar ai impins-o si pe ea spre pacat! Acum, platesti cu suferinta asta…”. Omul isi plecase ochii in pamant si plangea infundat, cu pomelnicul uitat intr-o mana. O femeie trecuta de 60 de ani, din Sambata de Jos, se plangea ca fiul ei s-a apucat de baut si o bate cu lantul de cate ori se imbata. Parintele a ascultat-o, privind tinta in ochii sai, apoi l-am auzit cum ridica vocea: Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le-ai facut! Stii ce inseamna asta? Auzi acum: asta inseamna tot atatea suflete care s-au dus pe lumea cealalta, fara a fi fost botezate, si nu vor putea intra in Imparatia Cerurilor niciodata, din cauza ta! In schimb, tu ai strans bani si ti-ai facut ditamai cavoul, de parca dupa moarte vei ramane acolo. O alta femeie, din Gura-Hont, venise pentru o slujba de pomenire, fiindca ii murise baiatul in armata, cu numai doua saptamani in urma. Parintele a dojenit-o parca mai bland: Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-I multumesti lui Dumnezeu ca ti-au mai ramas inca patru copii in viata, alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batranete. Nimic nu se petrece la intamplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra dupa masura faptelor savarsite. Ce ramane neplatit pe lumea asta, platim pe lumea cealalta…. Apoi s-a adresat tuturor celorlalti, care asteptau in biserica, ridicand vocea: Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca in aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii vostri, caci in viata de apoi amarnice sunt pedepsele Celui de Sus!. Parca ne-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a auzit, asa ca un murmur, printre oamenii ce se aflau in biserica… Ne infricosaseram toti. Atunci am inteles mai bine ca niciodata, de ce i se spunea parintelui Biciul lui Dumnezeu, cum imi povestise mama in copilarie.”
Turma fiilor duhovnicesti

Lucia Chima s-a intors la Sinca Noua coplesita de aceasta prima intalnire cu parintele Arsenie B Cand a ajuns inaintea parintelui Arsenie, Lucia Chima a inmarmurit, cuprinsa de mutenie. Isi aminteste si acum, de parca s-ar fi intamplat ieri. Tanara, pe atunci, femeie, venise la parinte sa-i marturiseasca dorinta de a avea un copil, desi medicii ii spusesera sa isi ia gandul de la asa ceva, fiindca suferea de o boala. Abia se casatorise si tinea foarte mult sa devina mama. Inainte de-a apuca sa deschida gura, parintele Arsenie a intrebat-o: “De ce te-ai dus la doi doctori?”. “Desi fusesem martora la scenele petrecute inaintea mea cu alti crestini, parca tot nu-mi venea sa cred!”, spune Lucia Chima. “Facusem exact asa cum spunea.” Parintele a continuat bland: “Tine-te de un singur doctor, primul, asta e mai bun, si nu mai lua atatea medicamente. Mergi doar la bai termale. Tu ai avut o raceala la sapte ani, dar o sa treaca totul. De-abia te-ai cununat, asa ca fii increzatoare. Peste patru sau cinci ani ai sa nasti o fetita blonda, de toata frumusetea, care iti va aduce multe bucurii in viata. Acum, da-mi plicul din geanta. Numai banii astia ii primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta, fiindca sunt trimisi cu mare credinta si nefericire”. “In acea clipa am inceput sa plang. Tremuram din tot trupul. Intr-adevar, aveam la mine un plic cu o hartie de 100 de lei si un pomelnic, de la Nastuca Musina, o fata foarte amarata de la noi din sat. Era handicapata, vorbea gangav, se cocosase si parea imbatranita inainte de vreme, de aceea noi ii si spuneam “Tuca Babii”. Traia de pe o zi pe alta, mai mult din mila celorlalti. Cand a auzit ca plec in pelerinaj sa-l intalnesc pe parintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care ii mai avea in casa si mi-a dictat un pomelnic cu toti mortii ei dragi, pe care si-i mai amintea. Eu am insistat sa-si pastreze banii, spunandu-i ca ii voi plati eu pomelnicul, insa ea nu a vrut in ruptul capului. Dupa ce am ajuns la parintele Arsenie si m-am asezat la rand in biserica, am observat ca el ii mustra pe cei ce incercau sa il plateasca, fie si sub forma de danii. Le spunea: “Dati la saraci, nu mie!”. Atunci m-am simtit rusinata si am ascuns plicul in geanta. Ma hotarasem sa il rog pe parintele sa primeasca pomelnicul fara sa mai pomenesc ceva de bani. Cand am auzit ca-mi cere plicul, am inghetat… Imi dadeam seama ca el stia, pur si simplu, totul! Dar parintele a adaugat: “Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura! Suta asta de lei este mai pretioasa decat un munte de aur. Asa se dovedeste credinta! Du-te si spune-i ca pe lumea asta este cea mai amarata fiinta, fiindca o mai asteapta si alte nenorociri, dar pe lumea cealalta ii promit ca va fi desfatata de fericire. Acolo se va intalni cu mine, dupa cum tanjeste astazi!”” “Parca eram fermecata. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui.” Peste trei ani, avea sa faca un nou pelerinaj, reintalnindu-se cu marele duhovnic. Semnele prorocirilor sale se implinisera. “Tuca Babii” fusese omorata de un hot, intr-o noapte, iar Lucia Chima nascuse o fetita blonda, frumoasa ca un inger. “Am plans in fata parintelui cand l-am revazut, caci el imi cunoscuse indoiala! Abia la a doua intalnire am simtit ca ma primise cu adevarat in turma fiilor sai duhovnicesti. Chiar si astazi circula vorba printre oameni ca parintele tinea minte absolut toate numele crestinilor carora le-a dat binecuvantarea. La Judecata de Apoi ii va lua sub aripa sa ocrotitoare pe toti aceia care au crezut cu adevarat in puterea lui…”



Epilog in Rai
Putin timp inaintea Revolutiei din Decembrie 1989, parintele Arsenie Boca s-a mutat la cele vesnice, intalnindu-se cu “Tuca Babii”, asa cum a promis chiar el. Parintelui Daniil, unul dintre cei din urma mucenici ai sai, astazi paroh la biserica din Densus, a apucat sa-i mai spuna, inainte de iesirea sufletului din trup: [Pecetluit sa-mi fie mormantul, pana la a doua venire a lui Hristos!]. Aceste vorbe le-a auzit Lucia Chima, rostite in 1997, la Manastirea Prislop, chiar de ucenicul sfantului. Testamentul verbal al parintelui Boca ii amana acestuia sanctificarea, atat de dorita-n Ardeal, acolo unde oamenii sunt convinsi ca, daca ramasitele sale ar fi deshumate, ele ar fi gasite intregi, frumos mirositoare si neputrezite, certitudine vie a sfinteniei lui. “Dar nici nu cred ca mai este nevoie de asa ceva”, spune Lucia Chima. “Parintele a trimis atatea semne minunate de pe lumea cealalta, incat se bucura de desfatarea cea fara de sfarsit a Raiului!” In cei 11 ani scursi de la moartea sa, taranii din Sinca Noua au aflat o multime de lucruri uimitoare, petrecute dupa moartea parintelui. Insa cel mai pretios si minunat mesaj pe care femeia credincioasa, Lucia, l-a primit de pe lumea cealalta, a fost un vis in care parintele Arsenie a venit sa-i vorbeasca numai si numai ei. Tocmai se intorsese dintr-un pelerinaj la mormantul parintelui si se simtea istovita, pana aproape de capatul puterilor. In aceeasi noapte, parintele Arsenie i s-a aratat in vis si i-a spus: [Prislopul si mormantul meu sunt departe de tine. Tu ma poti gasi oricand ai nevoie de mine in bisericuta de lemn de langa casa ta, chiar in stanga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a gazduit o mare traire duhovniceasca. Sa ingrijesti biserica, sa o imbraci, sa o impodobesti, dupa puterile tale, caci face parte din mantuirea sufletului tau…]. Din acea zi, Lucia Chima a devenit binefacatoarea acelui lacas, dand ascultare inca o data invatatorului ei. De cate ori simte nevoia sa stea de vorba cu marele duhovnic, urca cei cativa pasi, in deal, descuie bisericuta si se asaza intr-o strana. In singuratatea linistita a acelui loc, de unde se vede toata valea paraului Sinca, ea se intalneste cu sufletul parintelui si isi aminteste de fiecare data vorbele pe care i le-a spus la ultima lor intalnire: [Un sfant se cunoaste abia dupa trecerea timpului. Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta si cu cat este mai indepartata amintirea lui pe lumea aceasta, cu atat va veni lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevarat un slujitor al lui Dumnezeu]. Intr-o bisericuta de lemn, ascunsa pe un deal in inima Tarii Fagarasului, Lucia Chima se intalneste in fiecare zi ce i-a mai ramas de trait cu preasfantul parinte Arsenie Boca, caci sufletul parintelui a ramas acasa, pe meleagurile unde si-a inceput slujirea Celui de Sus. La capatul timpurilor, Ardealul se va muta in Rai, pentru a-l urma pe parintele Arsenie in vesnicie…




Minuni
Cat parintele Arsenie era la Prislop, socrul meu a ramas trei luni de zile la manastire si a lucrat. Intr-o zi, vine un cetatean pe numele lui Ilie, bolnav. De la intrarea in manastire, parintele, care era sus pe un deal, l-a intampinat cu intrebarea: “Cum e Ilie, asa-i ca-i pacat?”. Omul acela se impartasise cu nevrednicie. A vazut ca toata lumea merge la impartasit si s-a dus si el, beat. Si pe urma s-a aprins impartasania in el si a alergat la toti medicii, in toata tara, si nimeni nu-l putea ajuta cu nimic. Si atunci, a auzit de parintele Arsenie si s-a dus la manastire. Si parintele i-a spus si pe nume, si i-a spus si ce pacat a facut, fara sa-l fi vazut pana atunci. Parintele i-a dat indrumare ca trebuie sa ramana la manastire trei luni, ca sa poata fi lecuit. Dupa o luna, omul s-a dus la parinte si i-a spus: “Eu vreau sa merg acasa la copii si la nevasta”. Parintele i-a spus: “Nu te duce, ca nu te-ai vindecat”. “Ba, eu vreau sa ma duc.” “Mai, iar te-apuca, stai aici, ca inca nu te-ai vindecat”. Si a plecat omul si iar i-a fost rau. Cand incepea sa arda impartasania inauntru, zice ca tipa si se zbatea tulburat. Si atunci s-a intors inapoi si a ramas trei luni de zile si s-a lecuit.Multi dintre credinciosii pe care i-am intalnit in calitate de preot de-a lungul timpului mi-au spus despre minunile parintelui. Unele dintre acestea sunt pe cat de simple, pe atat de greu de explicat. De pilda, imi spunea o doamna de la oras ca sotul ei era tare betiv si nu stia cum sa scape de aceasta patima. A fost la parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru indreptarea lui. Si, intr-o buna zi, acestui om dintr-o data i-a pierit orice atractie fata de bautura…











Citeste mai mult: adev.ro/nkxt27
Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. De numele preotului-martir, al cărui mormânt din Prislop este loc de pelerinaj pentru creştini, sunt legate o mulţime de mărturii fabuloase. Unii dintre cei care l-au cunoscut au vorbit despre forţa videcătoare a acestuia sau despre ajutorul divin mijlocit de el. Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un personaj fabulos al ortodoxiei. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirilor Prislop şi Brâncoveanu este vizitat săptămânal de mii de oameni, veniţi să se roage în faţa mormântului împodobit cu flori, cu credinţa că vor fi ajutaţi sau îi vor ajuta astfel pe cei dragi. Duhovnicul este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat. Unele dintre ele vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care acesta putea vedea în sufletul oamenilor. Cât adevăr prezintă mărturiile despre părintele Arsenie Boca este greu de stabilit. O serie de cărţi şi studii au fost dedicate în ultimii ani minunilor, mărturiilor şi sfaturilor atribuite duhovnicului. Iată câteva dintre mărturisiri, publicate în volumele biografice şi religioase.

Citeste mai mult: adev.ro/nkxt27
Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. De numele preotului-martir, al cărui mormânt din Prislop este loc de pelerinaj pentru creştini, sunt legate o mulţime de mărturii fabuloase. Unii dintre cei care l-au cunoscut au vorbit despre forţa videcătoare a acestuia sau despre ajutorul divin mijlocit de el. Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un personaj fabulos al ortodoxiei. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirilor Prislop şi Brâncoveanu este vizitat săptămânal de mii de oameni, veniţi să se roage în faţa mormântului împodobit cu flori, cu credinţa că vor fi ajutaţi sau îi vor ajuta astfel pe cei dragi. Duhovnicul este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat. Unele dintre ele vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care acesta putea vedea în sufletul oamenilor. Cât adevăr prezintă mărturiile despre părintele Arsenie Boca este greu de stabilit. O serie de cărţi şi studii au fost dedicate în ultimii ani minunilor, mărturiilor şi sfaturilor atribuite duhovnicului. Iată câteva dintre mărturisiri, publicate în volumele biografice şi religioase.

Citeste mai mult: adev.ro/nkxt27